REVISTA România Evanghelică Nr. 10 – Octombrie 2016

Cazul Viorel Iuga şi provincialismul evanghelic – Alin Cristea
Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga – Dionis Bodiu
Iuga vs Iohannis – Baptiștii români între penibil și ridicol – Dănuț Mănăstireanu
Ce se poate înțelege din discursul pastorului Viorel Iuga – Teofil Stanciu
O altfel de abordare – Andrei Patrîncă
Construirea unei lumi perfecte? – Mihai Ciucă
Sunt liderii evanghelici apărătorii lui Dumnezeu? – Laurențiu Balcan
În tot răul este și un bine – Lucian Oniga
Almanah evanghelic (10)
POZE: Oradea, 22 oct 2016 – Adunare publică pentru susținerea familiei tradiționale

Publicitate

Cazul Viorel Iuga şi provincialismul evanghelic – Alin Cristea

Numărul 10 al revistei electronice România Evanghelică este un număr special, tematic, care aduce în atenția publicului Cazul Viorel Iuga, dar nutresc speranța că detenta ideatică a grupajului de articole trece de perimetrul identității unei figuri publice și proiectează un FENOMEN: provincialismul evanghelic.

Intenția acestui editorial și a acestui număr al revistei electronice România Evanghelică nu este de a defini parametrii acestui fenomen, cu atît mai puțin de a monopoliza atenția cititorilor înspre o singură figură publică. Evenimentele din ultimele săptămîni, dar și din acest an, indică însă clar faptul că Viorel Iuga, liderul actual al baptiștilor și evanghelicilor români, este unul dintre exponenții provincialismului evanghelic.

Așadar, este inevitabil, atunci cînd ne îndreptăm atenția asupra unui astfel de fenomen, să îl avem în atenție pe Viorel Iuga. Liderul confesional nu este însă singurul exponent al provincialismului evanghelic românesc. Triada Viorel Iuga – Samy Tuțac – Cristian Ionescu face prăpăd… Și conscințele sînt majore asupra identității baptiste, respectiv asupra identității penticostale.

O perspectivă sumară asupra societății românești indică un grad ridicat de provincialism, mediocritate, corupție. La fel ca în învățămînt, sănătate, economie, politică, cultură, și segmentul social-confesional este pervertit de astfel de tare.

Faptul că s-a conturat o reacție publică în mediul confesional evanghelic cu ocazia gafei lui lui Viorel Iuga (care nu este prima) indică un nivel de maturitate, necesar și normal într-o societate postdecembristă, care ne dă speranțe prin anticorpii pe care i-a declanșat în aceste zile.

Nu chestiunea căsătoriei între un bărbat și o femeie constituie subiectul acestui număr, ci MODUL în care evanghelicii români și liderii lor au un rol în societate, în legătură cu mai multe chestiuni.

Anul 2016, așa cum am amintit cu alte ocazii, este un an important pentru evanghelicii români, avînd în vedere conexiunea nesperată care s-a realizat între segmentul social-confesional evanghelic și societatea românească o dată cu Cazul Bodnariu, în primul rînd. Dar sînt și alți vectori care au adus evanghlicii cu un pas mai înainte pe scena publică.

Pe de altă parte, ghetoizarea bisericilor pocăiților continuă. Comunitățile evanghlicilor au o mentalitate de cartier, un comportament provincial, o aromă modestă.

Într-un astfel de context, ascensiunea lui Viorel Iuga (și a celorlalți doi provinciali cu cravată la gît) este o catastrofă. Cînd evanghelicii aveau nevoie de elită (a nu se confunda elita cu elitismul, cum nici politica nu trebuie confundată cu politicianismul), s-au procopsit cu reprezentanți care, vizibil, sînt afectați de provincialism, de mediocritate, de corupție (vezi Cazul Samy Tuțac).

Dacă mai adaugăm faptul că structurile cultice au pierdut în ultimii ani figuri cu amplitudine publică precum Iosif Țon, Cristian Barbosu, Vladimir Pustan (și recent pastorul Florin Ianovici a fost suspendat pentru 6 luni), este evident că s-a împuțit peștele (creștin-evanghelic). De la cap!

Cînd Dănuț Mănăstireanu scrie că „este mult de cînd baptiştii noştri n-au avut la conducerea lor o personalitate mai ştearsă, dar în acelaşi timp mai plină de sine şi de închipuită, ca acum, ceea ce spune multe despre starea îngrijorătoare a celei mai vechi confesiuni evanghelice e la noi”, nu e vorba de nici o exagerare.

Acelaşi Dănuţ Mănăstireanu, unul dintre puţinii cărora le recunosc competența în ceea ce privește perspectiva asupra spațiului confesional evanghelic românesc, subliniază faptul că „niciodată baptiştii în special, şi evanghelicii în general, nu au avut între ei mai mulţi oameni educaţi şi cu înalte competenţe intelectuale şi profesionale. Din păcate, asfel de persoane sunt mai degraba marginalizate în biserici şi, din această pricină, prea puţin active în alegerea liderilor”.

Mihai Ciucă scrie, într-un articol mult sub potențialul unui „duh întărîtat”, că mesajul lui Viorel Iuga „îl descalifică pentru funcțiile pe care le ocupă și, în orice țară civilizată azi i-ar fi solicitată demisia”.

De reţinut şi afirmaţia următoarea: „Conducerile cultelor evanghelice precum și cea a A.E.R. trebuie să înțeleagă că în ziua de azi este cel puțin la fel de important modul de prezentare al unui mesaj, cât și conținutul lui.”

Chestiunea identităţilor publice false este de actualitate atît pentru societatea românească în general, cît şi şi pentru segmentul ei social-confesional.

Dionis Bodiu se referă în următorii termeni la scrisoarea ultimativă adresată de Viorel Iuga președintleui țării:

„Amenințarea unui om de stat prin intermediul unui demers public este, în același timp, un gest manipulator și inadecvat relației ce ar trebui să existe între un președinte de cult și unul de țară democratică.

De la ”Bă, Norvegie”, destul de ciudat și acela, am ajuns la ”Bă, Iohannis”. Ce va mai urma?”

Şi Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici, sancţionează gafa baptistă:

„La nivel retoric, discursul este caracterizat de un ton virulent. Este o strategie care a mai fost încercată în mediul evanghelic românesc ca modalitate de atragere a atenției asupra unor teme de interes. Ziarele (în special Adevărul) preiau astfel de poziționări pentru că aduc trafic, nu neapărat pentru că le-ar agrea.”

O dată cu reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, chestiunea s-a complicat, s-a amplificat, nu doar de două ori, ci de cinci ori!

Comentatorii evanghelici de duzină, în spiritul provincialismului, nu după standarde de elită, au ‘binevoit’ să observe că, cică, preşedintele ţării i-a făcut „fanatici religioși” pe 3 milioane de cetățeni români.

Oare așa să fie?

Eugen Matei observa că „președintele nu a numit 3 milioane de români fanatici. El doar a sugerat cu tact că unul ar fi fanatic. Și cam așa sună mesajul lui…”

Şi:

„Când ești președinte (de țară sau cult), ești o persoană reprezentativă. Și uneori, când ai prefera să taci, trebuie să vorbești. Dar, pentru că reprezinți pe alții, trebuie să fii măsurat, calculat, să arăți bun simț, să-i reprezinți pe cei mai mulți. Cum zice și Scriptura, că „robul domnului nu trebuie să se certe, ci să fie… etc. etc.” Când aud unele speechuri ale președintelui nostru de cult, mă gândesc că ar trebui tratat ca Trump. Cineva cu școală să-i scrie speechurile și altcineva să-i lipească ochelarii cu crazy glue de teleprompter în timpul executării.”

Şi Sever Voinescu, redactorul-șef al publicației Dilema veche, într-unul dintre numeroasele articole excelente din Evenimentul zilei, face o distincție importantă:

„Președintele Iohannis nu a spus despre cei care se opun mariajului homosexual că sînt fanatici, ci că „merg pe calea fanatismului religios”.”

Mă întreb, dacă evanghelicii români nu pot înțelege astfel de distincţii, cum interpretează chestiuni mult mai subtile din Biblie?

Alături de Viorel Iuga, ceilalți stahanoviști de serviciu, precum Samy Tuțac și Cristian Ionescu, agresează spațiul public cu numeroase luări de poziție care par, pentru nu puțini, gesturi normale, dar de fapt sînt stindarde ale exponenților provincialismului evanghlic.

În tot răul este și un bine, vorba lui Lucian Oniga. 🙂

Acum a aflat și poporul, nu doar intelectălăii, ce poamă e Viorel Iuga.

Almanah evanghelic (10)

POZE: Oradea, 22 oct 2016 – Adunare publică pentru susținerea familiei tradiționale

Sunt liderii evanghelici apărătorii lui Dumnezeu? – Laurențiu Balcan

Liderii evanghelici au fost intodeauna ispititi sa isi depaseasca atributiunile si sa isi construiasca propriul sistem de influenta. In spatele discursurilor evlavioase s-au ascuns, de multe ori, dorinte si interese egoiste care i-au tranformat pe lideri intr-un fel de ciudatenie greu de definit. Au aparut, astfel, liderii cu mai multe capete si cu chip cameleonic, capabili sa intervina in orice situatie care le-ar putea aduce capital de imagine. Acestia vor transforma agenda lor personala in mandat divin si ii vor acuza – pe toti cei care au viziuni diferite – de insubordonare fata de Dumnezeu si nepasare fata de binele comun. Aciditatea pe care o vor manifesta in discursurile publice va fi considerata ravna fata de Adevar, iar indolenta si obraznicia vor deveni virtuti fundamentale, ca doar nici Ioan Botezatorul nu a stat la masa dialogului cu Irod si nevasta lui, nu ?!

Evanghelicii au crezut intotdeauna ca doar Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor si pentru transformarea destinului unui popor. Prin definitie, un lider evanghelic este un slujitor al Evangheliei lui Isus Hristos si este chemat sa predice tututor oamenilor mesajul acestei Evanghelii. Cand uitam ca destinul nostru este legat de Evanghelia lui Isus Hristos si incercam sa schimbam sistemele politice apeland, de exemplu, la santaj electoral – toate acestea, paradoxal, in numele Adevarului ! – nu facem altceva decat sa imprastiem intuneric peste Evanghelia luminii si sa stirbim marturia Evangheliei lui Isus Hristos in aceasta lume.

Echilibrul dintre implicarea in « viata cetatii » si delimitarea de viata ei este foarte fragil. Noi suntem in aceasta lume, dar nu ii apartinem ei. Noi avem un cuvant de spus, fara doar si poate, dar influenta noastra trebuie sa se vada mai intai in lumea spirituala, ca sa aiba efect in lumea materiala. Bineinteles ca liderii evanghelici sunt si cetateni ai acestei tari, au drepturi si obligatii si au libertatea de a spune ce gandesc, dar toate acestea trebuie facute intr-un mod care sa se subordoneze Evangheliei. Armele cu care luptam noi

Ce se poate înțelege din discursul pastorului Viorel Iuga – Teofil Stanciu

În mesajul public al pastorului Viorel Iuga sunt câteva probleme care merită luate în discuție. În primul rând, este foarte greu de stabilit în numele cui vorbește președintele Cultului Baptist. Dacă vorbește doar în numele acestei organizații, atunci, din punct de vedere tehnic, reprezintă o minoritate religioasă aproape neglijabilă pentru termenii categorici în care e formulat mesajul. Într-adevăr, s-a dovedit că evanghelicii se pot mobiliza ca să devină vizibili, dar nu și ca să devină decisivi pentru o decizie politică în România. N-aș exclude cu totul o astfel de posibilitate, dar deocamdată nu avem vreun precedent.

În orice caz, chiar dacă s-ar limita să vorbească în numele cultului pe care-l conduce dumnealui, cunosc suficient de mulți baptiști care nici plătiți nu s-ar prezenta la urne, iar de votat (cei care vor să voteze), adesea votează așa cum îi taie capul sau le dictează inima. Și cred că e bine că-i așa. Îmi sunt încă foarte proaspete în minte ciorovăielile frățești (inclusiv cu argumente teologice și morale) pro și contra Băsescu, pro și contra Crin, pro și contra Geoană, pro și contra Iohannis. Îmi amintesc cum prin unele biserici baptiste se perindau useliști și erau recomandați ca opțiuni valide (teologic) poporului credincios, iar în alte biserici același statul îl aveau contracandidații pedeliști.

Și poate n-ar fi lipsit de interes să amintim că, înainte de alegeri, nu Iohannis a fost să viziteze o instituție baptistă de învățământ superior, fapt ce poate fi interpretat în fel și chip. Iar cel care a fost într-o astfel de vizită nu susține valorile tradiționale (decât cel mult din oportunism). Așa că nici nu mi-ar trece prin gând că baptiștii pot fi convinși să voteze toți, obedient, pentru sau împotriva unui anumit candidat.

Tot în ce privește cultul, în documentele oficiale, nu există vreo distincție făcută între căsătorie civilă și căsătorie religioasă, iar cea religioasă este considerată un „serviciu special”.

Dacă vorbește în numele valorilor creștine, atunci inclusiv acest discurs ar trebui să le conțină. Or amenințarea cu votul ține de strategii politice – e, la limită, o tentativă de manipulare –, nu de principii biblice sau morale.

În numele poporului român creștin sigur nu poate vorbi (chiar dacă s-ar putea deduce așa ceva din text), deoarece

În tot răul este și un bine – Lucian Oniga

1. E rau ca pastorul Viorel Iuga nu a fost foarte inspirat in alegerea celor mai potrivite cuvinte in formularea scrisorii adresate presedintelui Klaus Ionhannis. E bine ca scrisoarea a intrat in gura presei centrale tocmai datorita formei in care a fost scrisa determinand chiar si un raspuns din partea destinatarului.

2. E rau ca presedintele Iohannis a raspuns total neinspirat numind „calea fanatismului religios” demersul celor 3 mil. de romani care au semnat pt. clarificare art. 48. E bine ca macar acum stim exact care e pozitia dansului in aceasta chestiune si ca nu ne putem baza pe el.

3. E rau ca pozitia d-lui Iohannis o sa fie munitie pt PSD/ALDE & comp. contra a tot ce a facut bine presedintele. E bine ca PSD/ALDE si alte partide „nationaliste” o sa ajute la aprobarea in parlament a demersului pt. referendum.

4. E rau ca scrisoarea personala a fr. Iuga a fost luata ca venind din partea liderului Cultului Baptist si al Aliantei Evanghelice, intelegandu-se (eronat) ca ar reprezenta pe toti crestinii evanghelici. E bine ca scrisoarea mai lamureste apele in sanul „evanghelicilor” facand lumina intre „conservatori”, „progresisti” si „politicieni”.

5. E rau ca fr. Iuga a „fortat” un raspuns din partea d-lui Iohannis in prag de alegeri si referendum dar e bine ca „intamplarea” a inviat discutia publica pe subiect si ca va mobiliza si mai mult „fanaticii religiosi” sa iasa in strada si sa se lupte pt referendum.

6. E rau ca Washington Post l-a facut pe Iohannis promotorul tolerantei si acceptarii casatoriilor homosexuale, scriind un articol cu titlul: Romanian leader urges tolerance for same-sex couples. E bine ca Iohannis va invata (sper) sa comunice mai bine pe viitor.

O altfel de abordare – Andrei Patrîncă

Cum ar fi sunat spusele domnului pastor Iuga dacă ar fi pus smerenie, blândețe și iubire în ele?

„Preaiubite domn Iohannis, cu smerenie și respect, permiteți-mi să vă adresez câteva cuvinte! Înainte de toate, vă asigur că am fost ales, din voia enoriașilor Bisericii Baptiste, ca reprezentant al lor, deși nu mă consider nicio clipă vrednic de această chemare. Apoi, din această poziție, vă înțeleg mai bine zbaterile legate de cârmuirea acestei țări și vă asigur de rugăciunea mea arzătoare și constantă, alături de suportul meu și al credincioșilor evanghelici în toate lucrurile bune pe care intenționați să le întreprindeți pentru țară, după Cuvântul Sfintei Scripturi (pe care noi punem mare preț): „Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Ieremia 29.7).

Vă exprim, aici, una dintre temerile mele: dacă legea privind întemeierea căsătoriei între un bărbat și o femeie va fi modificată, în viziunea mea și a tradițiilor celor mai multor biserici creștine, lucrul acesta ar putea să-L ofenseze pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor și întemeietor al familiei. De aceea, vă invit cu toată reverența să vă aplecați asupra acestui subiect, să reflectați asupra lui și să acceptați să discutăm împreună pe această temă!

Nu doresc o clipă să mă consider mai îndreptățit și mai sfânt decât alți semeni de-ai mei, care se confruntă cu păcatul, sub diverse forme. Într-o scrisoare adresată uneia dintre comunitățile creștine ale Bisericii Primare, marele apostol Pavel îi scria lui Timotei, păstor de suflete ce abia fusese ordinat: „…Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Dacă apostolul neamurilor se numea pe sine așa, eu, în niciun caz, nu doresc să mă socotesc mai mare. Cristos însuși a fost numit „prietenul vameșilor și al păcătoșilor” (Matei 11:19, Luca 7:34), pentru că El a văzut în oameni nu ceea ce sunt, ci ceea ce pot deveni, sub puterea transfiguratoare a harului Său. Acest har m-a înnoit și pe mine. Având experiența lui, îi asigur pe toți cei care doresc să se împace cu Dumnezeu, inclusiv pe cei care încearcă să-și caute împlinirea în forme alternative ale căsătoriei, că Biserica lui Cristos este un loc cald, primitor și împlinitor pentru ei. Familia pe care o doresc și pe care, din diferite pricini, nu o pot dobândi, o pot regăsi aici, în Biserică, plinătatea dragostei și comuniune preînchipuitoare a fericirii din veșnicia cu Dumnezeu.

Ca voce a unei Biserici care știe ce înseamnă suferința și persecuția pe un tărâm străin, îmi este ușor să pricep faptul că aparțineți unei alte culturi și unei alte spiritualități, nu mereu acceptate, îngăduite și iubite în țara noastră. Respectarea libertății conștiinței este una dintre învățăturile pe care s-a fundamentat credința și biserica baptistă. De aceea, vă invit la dialog, dar vă asigur de respectul și de rugăciunea Bisericii Baptiste atât pe dvs., cât și pe toți românii, indiferent de culoarea pielii, etnie, apartenență religioasă sau viziune despre lume și viață.

Să continuăm să căutăm voia lui Dumnezeu pentru noi toți și, unde nu cădem de acord, Dumnezeu să ne lumineze și să ne dea înțelepciune!”

Scrisoare imaginată de Andrei Pătrîncă, medic psihiatru

Construirea unei lumi perfecte? – Mihai Ciucă

Inițiativa de amendare a Constituției este doar o propunere a Coaliției pentru familie. Evident, o asemenea amendare trebuie validată printr-un referendum, care va scoate la lumină părerea majorității față de subiectul în cauză. Orice grup suficient de mare de oameni are dreptul legal de a propune modificarea Constituției, dacă împlinește baremul numeric. Nu-i absolut nimic rău în asta. Atâta timp cât nu se utilizează forța, amenințările, șantajul politic, emoțional, spiritual și/sau demonizarea celorlalți care au opinii distincte, cu care nu trebuie să fim de acord, dar trebuie să-i respectăm.

Problema e că, în acest caz particular, aproape că nu contează rezultatul Referendumului. Dacă se impune acum amendamentul cerut, e doar o chestiune de timp până când balanța se va înclina în cealaltă parte și se va face alt referendum de revizuire, cu alt rezultat.

În tot acest timp, societatea românească va fi din ce în ce mai divizată, mai polarizată, pe poziții antagonice, iar biserica va fi tot mai departe de împlinirea propriei misiuni, din cauza șanțurilor pe care singură le sapă, prin mesaje de genul celui al d-lui Viorel Iuga. Cu tot respectul, un asemenea mesaj îl descalifică pentru funcțiile pe care le ocupă și, în orice țară civilizată azi i-ar fi solicitată demisia.

Conducerile cultelor evanghelice precum și cea a A.E.R. trebuie să înțeleagă că în ziua de azi este cel puțin la fel de important modul de prezentare al unui mesaj, cât și conținutul lui. Orice lider care iese la rampă trebuie să priceapă că reprezintă zeci sau sute de mii de credincioși, pe care-i poate pune în mare dificultate. În epoca rețelelor sociale, orice stângăcie se vede imediat în toată lumea, iar BOR poate fi luată de exemplu pentru claritatea și modalitatea exprimării, în spirit creștinesc.

Creștinii din lumea greco-romană trăiau într-o societate mult mai viciată decât cea în care trăim noi. Nu există nicăieri în Noul Testament vreun îndemn la Pavel sau la alții, înspre radicalizarea societății, interzicerea prin lege a păcatelor, limitarea drepturilor legale și izolarea păcătoșilor, punerea lor la colț etc… preocuparea era strict legată de modul de alergare al credincioșilor, de sfințenia lor, de lupta cea bună a credinței, de propovăduirea Evangheliei și de mântuirea celor păcătoși șamd. Nici măcar robilor, Pavel nu le dădea voie să lupte pentru schimbarea orânduirii sociale. Nu că ar fi fost de acord cu sclavagismul, dar asta era o luptă greșită pentru creștini.

Senzația mea este că mulți militează azi pentru construirea unei lumi perfecte în care să trăim, uitând că noi nu aparținem de lumea aceasta. Planul Celui de Sus e să fim în lume și să nu fim ca ea.
Când ucenicii și-au aranjat să le fie bine în Ierusalim, o lume aproape idilică, au fost împrăștiați în toate direcțiile. Oare de ce?

Totul pleacă de la întrebarea „care este scopul nostru?“ Înainte de 89, creștinii români erau mult mai conștienți de scopul lor și trăiau mult mai focalizat, deși contextul era mult mai dificil. Acum am uitat că avem un scop pentru a trăi și pentru a muri. Și, în nici un caz, acela nu e de a ne clădi aici un culcuș cald și safe.

Biserica de azi, în loc să lupte pe baricade pentru schimbarea legilor societății (poate face acest lucru prin implicarea creștinilor în politică, nu prin implicarea bisericii), ar trebui să facă strategii de cucerire a oamenilor pentru Hristos, în contextul secularizării accelerate, al decadenței morale, al direcției clare în care se îndreaptă societatea cu pași rapizi. Din păcate, toate astea ne surprind nepregătiți, fiindcă ne ocupăm timpul și energiile cu o agendă politică. E mare păcat. E ratarea țintei.

Iuga vs Iohannis – Baptiștii români între penibil și ridicol – Dănuț Mănăstireanu

Avertizare: Aceasta postare nu este despre baptistii romani, ci despre liderii lor actuali. Eu am trait eclesial mai bine de douazeci de ani intre baptisti si va asigur ca intre ei sunt o multime de oameni decenti si vrednici de respect. Unii dintre ei chiar mi-au ramas buni prieteni si dupa plecarea, din pricini strict teologice, din aceasta confesiune. Cred ca niciodata baptistii in special, si evanghelicii in general, nu au avut intre ei mai multi oameni educati si cu inalte competente intelectuale si profesionale. Din pacate, asfel de persoane sunt mai deegraba marginalizate in biserici si, din aceasta pricina, prea putin active in alegerea liderilor. Iar rezultatul il vedem acum. Mare pacat! Poate, totusi, invatam ceva de aici.

* * *

Ziua de astazi a prilejuit un dialog indirect intre Viorel Iuga, presedintele baptistilor romani, dar si al Aliantei Evanghelice, si Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, un dialog din care obrazul baptistilor de la noi, si asa destul de zbicit in ultima vreme, a iesit si mai crapat. Cred ca este mult de cind baptistii nostri n-au avut la conducerea lor o personalitate mai stearsa, dar in acelasi timp mai plina de sine si de inchipuita, ca acum, ceea ce spune multe despre starea ingrijoratoare a celei mai vechi confesiuni evanghelice e la noi. Dar sa vedem mai intii faptele (pentru mai multe detalii, vezi AICI).

Recent, Iuga publica pe contul sau da Facebook un mesaj violent adresat presedintelui Iohannis, in care il ameninta ca daca nu se pronunta asa cum ii dicteaza el in privinta definitiei familiei, atunci isi va scoate enoriasii in strada, pentru schimbare, inclusiv a lui Iohannis.Acum, daca va temeti ca baptistii ar putea incerca o lovitura de stat, e cazul sa va linistiti. Cei mai multi dintre ei sunt oameni seriosi si cu mintea intreaga.

Iata afirmatiile lui Iuga (ipsissima verba):

Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga – Dionis Bodiu

Două sunt lucrurile care m-au impresionat la baptiști, de când am habar de ei; două valori care sunt pentru mine de mare preț, cu atât mai mult cu cât ispitele călcării lor în picioare pândesc din toate părțile, mai ales dinspre lumea aceea fantasmagorică a imaginarului politic fundamentalist. Unul dintre ele este libertatea de conștiință, respectul acordat privilegiului dat de Însuși Dumnezeu ființei umane de a alege și de a-și asuma consecințele deciziilor sale. De bună voie și nesilit de nimeni, adică, printre altele, neamenințat și neșantajat. Al doilea este principiul separării Bisericii de Stat. Credința cu ale ei, Cezarul cu ale sale. Cele două coexistă, dar nu se îmbrâncesc. Nu-i spune un pastor unui demnitar cum să adopte poziții politice, să se pronunțe pro-religia-mea, nici omul unui pastor cum să predice și, eventual, cum să strecoare și vreo pastilă politică – dar neapărat biblică – în mesajul său pentru docila-i turmă. Așa este bine, așa să rămână.

Viorel Iuga, reprezentantul ăl` mai de frunce al baptiștilor români (nu știu dacă să mai pun la socoteală și o Alianță care există mai mult în mitologia relațiilor dintre evanghelicii români, decât în practica unei conlucrări fructuoase între aceștia pe probleme de interes confesional), le-a uitat pe amândouă atunci când, sub călăuzirea deloc înțeleaptă a unei (ne)sfinte mânii fundamentale, a formulat acea ultimativă scrisoare deschisă adresată Președintelui României. Amenințarea unui om de stat prin intermediul unui demers public este, în același timp, un gest manipulator și inadecvat relației ce ar trebui să existe între un președinte de cult și unul de țară democratică.

De la ”Bă, Norvegie”, destul de ciudat și acela, am ajuns la ”Bă, Iohannis”. Ce va mai urma? Nu știu, mă doare capul să mă gândesc la așa ceva. Înaintea producerii următorului derapaj, ar fi bine ca cineva să-i amintească distinsului președinte de cult baptist că în absența celor două valori amintite mai sus, credința și practica bisericilor baptiste din România – mult iubita perifrază care a funcționat ca un pat procustian în cazul lui Iosif Țon – rămâne o vorbă goală, iar de identitatea confesională baptistă se alege praful. E adevărat, mai există o soluție: poate că inventăm, dacă tot există baptiști carismatici sau care ung femei în conducere și predicare (îmi pare rău, pe ăștia nu știu cum să-i numesc), și niște baptiști politicoidali, din ăia care cred că pot bate cu pumnul în masa legiuitorilor pentru a le spune cum e bine să nu fie rău, adică să se pronunțe pro-creștinește. Antena 3, sunt convins, le-ar da și spațiu de emisie, că calea (scuze, n-am găsit altă rimă) spre zenitul fundamentalist a fost deschisă deja de plocoanele îndeplinite cu o pioasă generozitate de Ben-Oni Ardelean în fața icoanei lui Gâdea și a acoliților acestuia …