Poeme – Ioan Barb

arginţi

în lumea de sub pleoape mi-e cald

adormit sub luminile degetelor Tale
îmi aud propriul ecou
o barcă ușoară străbătând cugetul
cu pânzele despletite

fără şir mă ademeneşte liniştea
adun în mine ca într-o scoică
gândul ei de abur
ziua uscată sub scoarța copacului
şi inima ispitită de strălucirea perlei

dar perla nu străluceşte decât în lumină
în ea descifrez doar singurătatea noastră
Te-aș fi vândut în fiecare dimineață
pentru un dram de strălucire
și ce dacă în fiecare noapte aș fi regretat
în zori te-aș fi trădat din nou
dacă n-ar fi fost mâna Ta să mă ridice
din sufletul meu pornit spre abis
ca pe un pui de albatros
de sub aripile păsării moarte

 

semnele măslinului

când măslinul îşi va trezi mireasa din somn
şi timpul îşi va face sul umbra de peste vale
remuşcarea mă va ajunge din urmă

sunt un drumeţ cu braţele uscate
lumânările degetelor s-au stins
ascult încă șarpele depărtărilor
încolăcindu-mi gândurile

uneori îmi aduc aminte de întunericul
acelui început
mă străbate ca lăstarul unui copac
răsărit din eternitate
de atunci nu s-a mai născut
nici un Nemuritor
chiar dacă fluviile vor urca
din nou în cer
farurile nopții nu se vor stinge
pământul naşterii mele nu se va preface în deşert
şi ramurile nu mi se vor usca
până când umbra îşi va striga copiii din mine

în zori El îmi va obloji faţa cu rouă
îmi va reconstitui chipul din cioburile zilelor

 

revelația

sfârșitul tuturor lucrurilor îți va mistui amintirea. fără să vrei îţi împletești anotimpurile printre paşi. şi într-o zi, propriul chip te va ademeni, strălucitor. vor arde multe poeme sub acest altar, închipuind lumânările trecerii. să nu presari scrumul cuvintelor pe rănile încă deschise. lasă gândurile să se topească, până când se vor naște din nou, în alte şoapte. vor închipui în zori floarea soarelui şi umbra flăcării va înmuguri din nou. cei de dincolo îţi vor face, de departe, semne largi de aducere aminte şi cerul îţi va dedica un remember închipuit cu degetele albe, la finalul furtunii. apa se va face nisip şi nisipul îți va îmbrăţişa malurile, ca Dumnezeu să oglindească din nou cerul, în eul tău căzut în rătăcire. sub amprenta absenței va învia un Căutător. cortina lumii îl va face vizibil când se va întoarce triumfal, prin curcubeu.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s