Almanah evanghelic (2)

Violul de la Vaslui

Samy Tuțac: Biserica trebuie să susțină campania „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“
Adevărul: Dreptate pentru fata violată din Vaslui, judeţul terorii sexuale
Dan Tăpălagă: Presa s-a indignat, pe bună dreptate, că s-a ajuns la situația absurdă ca șapte tineri acuzați de viol să fie judecați în stare de libertate
Simona Tache: România e un mare sat din Vaslui
Europuls: Violul de la Vaslui – simptom al proastei aplicări a legislatiei europene în România
Cristian Câmpeanu: Violul de la Vaslui, un monstru media care se hrănește de la sine
5 femei violate în fiecare zi în România
NU însemană NU!

Noutăți editoriale

harul-viitor

Harul viitor – John Piper, Editura Metanoia, Oradea, 2015, 505 p.

J.I. Packer: “Scopul scrierilor pastorului Piper este revitalizarea unui creștinism decadent care cunoaște doar un har ieftin și o credință la fel de ieftină. Îmbibat de Scriptură, intoxicat de Dumnezeu, profund evanghelic și pasionat de umanitate, Piper umple dimensiunile uitate ale credinței – speranța și mulțumirea, stabilitatea și sfințenia, prețuirea și glorificarea lui Dumnezeu – cu o mână de maestru. Aceasta este o carte bogată și înțeleaptă, una pe care s-o apreciezi și s-o recitești.”

Kevin DeYoung: “Puține cărți mi-au ascuțit gândirea teologică, mi-au deschis ochii în fața interpretării și mi-au hrănit, atât de consistent, sufletul ca și cartea aceasta. Dintre toate ’cărţile mari’ ale lui John Piper, Harul viitor a avut cel mai mare impact în viaţa şi în lucrarea mea.”

Albert Mohler: “În Harul viitor John Piper încurajează credincioșii să înțeleagă conflictele actuale ale vieții creștine în termenii harului excepțional al lui Dumnezeu în Cristos – un har care ne cheamă să ne bucurăm de lucrarea viitoare a lui Dumnezeu în noi, în timp ce experimentăm harul prezent al lui Dumnezeu și ne odihnim în siguranța harului lui Dumnezeu pentru noi din trecut.”

Wayne Grudem: “Această carte oferă o cheie necesară fiecărui creștin pentru a-l ajuta să înțeleagă cum să trăiască o viață plină de bucurie, plăcută lui Dumnezeu.”

Vezi 20 de citate: Harul viitor

biserica-baia-mare

Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare 1930-1990: istorie și reflecții – Vasile Bel, Editura Risoprint, Cluj, 2015, 197 p.

Vezi 10 citate: Biserica Baptistă din Baia Mare

Pagini cu cîte 10 citate din alte cărți:

Albastru ca jazzul
Betel. Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu
Ce înseamnă nașterea din nou
Chemarea ta
Creștinism păgân?
Este Ioan 3:16 nucleul Evangheliei?
Evanghelia pe muzică rock?
Fariseii vechi și noi
Ghid de artă creștină
Istoria Bisericii Creştine Baptiste din Mangalia
Mai mult decât simple păreri
O inimă înflăcărată
Plictisit în epoca divertismentului
Reimaginarea bisericii
Rugăciunea lui Isus
Tânjirea după Dumnezeu
Viața Bisericii conform metaforelor pauline

Facebook Alin Cristea: Albumul România Evanghelică – 500 poze

Facebook-20iulie2015

https://www.facebook.com/alin.cristea.9/media_set?set=a.10152935877487423.1073741912.535377422&type=3&uploaded=4

1. Atingerea cifrei de 500 de imagini, semnificative pentru istoria evanghelicilor români, constituie… probabil cel mai încurajator eveniment al anului. 🙂

Imaginile sînt diverse, de-a lungul a 100 de ani de credință evanghelică în România.

2. E un exemplu clar care susține ideea că evanghelicii români pot conlucra. 🙂

Mulțumesc tuturor celor care au răspuns solicitării mele de a prelua poze din albumele de pe conturi Facebook.

3. Intenționez să continui să fac astfel de solicitări, dar voi începe albumul al doilea.

Mi-ar plăcea dacă inițiativa de a oferi poze și informații ar veni, în mod semnificativ, din partea altora. 🙂

4. De peste 12 ani, de cînd sînt prezent în mod consistent pe Internet, convingerea mea este că, într-o țară majoritar ortodoxă, evanghelicii români nu pot să aibă o voce publică decît ÎMPREUNĂ.

Cronica Evanghelică

Pagina Cronica Evanghelică conţine peste 200 de intrări, cu date din istoria evanghelicilor români din secolele XIX-XXI.

Anul 1994

29 mai 1994, Wheaton, SUA
La conferința anuală SMR, Societătea Misionară Română și Uniunea Baptistă din România, reprezentată de președintele ei. Vasile Taloș, au decis să-și unească forțele pentru realizarea a două proiecte în România: construirea de capele prefabricate și construirea campusului universitar al Uniunii Baptiste în București.

25 iunie 1994, București
Marșul pentru Isus. Evenimentul organizat de Alianța Evanghelică a reușit să adune de-a lungul traseului circa 3000 de persoane.

7-9 octombrie 1994, București
La Sala Palatului a avut loc al doilea congres al Alianței Evanghelice.

1994
Convertirea lui Serafim Scrobuț, după 15 ani de preoție ortodoxă.

1994
Pavel Riviş Tipei a devenit preşedintele Cultului Penticostal din România, pînă în 2014.

1994, Oradea
Paul Negruț devine rectorul Institutului Biblic Emanuel.

1994, Oradea
A fost înființat Liceul Teologic Penticostal Betel de către Biserica Penticostală Betel. Iniţial a purtat denumirea Seminarul Teologic Penticostal, apoi, din 2001, Liceul Teologic Penticostal Oradea. Actuala denumire datează din 2005. În anul 2012 a avut loc inaugurarea căminului.

Misionar în Oltenia

Până a venit Iosif Wagner în 1999 în Târgu Cărbunești, în acest oraș din inima județului Gorj nu exista biserică sau filială baptistă. Până atunci fuseseră organizate câteva evanghelizări la Clubul Petroliștilor de către Biserica Baptistă Maranata din Târgu Jiu.

Momentul stabilirii în Târgu Cărbuneşti a venit după 3 ani de vizite misionare în Țicleni, unde au avut loc întâlniri, în fiecare duminică, la Clubul Petroliștilor, închiriat cu ajutor financiar oferit de biserici baptiste din Petroșani, Arad, Dieci și editura Lumina Lumii din Germania.

În urma acelor evanghelizări din Țicleni, primele două persoane s-au botezat și astfel a început o etapă misionară care a căpătat consistență o dată cu mutarea împreună cu familia în Târgu Cărbunești. Absolvise în 1998 Colegiul Biblic Betania de la Sibiu şi fusese ordinat ca misionar în aprilie 1999 la Biserica Baptistă Golgota din Petroşani.

Pe o distanță de 100 de km de la Târgu Cărbuneşti spre județul Dolj și spre județul Vâlcea sunt circa 80 de sate și comune în care există puține comunități evanghelice.

O familie din Statele Unite a contribuit la achiziționarea unei case unde a locuit familia Wagner și unde duminica au fost întruniri religioase. Primul botez a fost oficiat în iulie 2001, la râul Gilort, când s-au botezat 7 persoane. În luna septembrie s-au botezat alte 4 persoane. La evenimentul care a avut loc la Târgu Jiu a participat corul bărbătesc al Bisericii Baptiste Dragostea din Arad, împreună cu pastorul Onisim Mladin. În 2003 s-au botezat încă 2 persoane.

Lucrarea de misiune din Târgu Cărbunești a fost susţinută în diverse moduri de baptişti din România şi din străinătate, până în 2008, când a fost restructurat postul de misionar retribuit prin Comunitatea Baptistă Sibiu.

De atunci Iosif Wagner a rămas misionar voluntar în zonă, din 2013 face parte din Biserica Baptistă Golgota din orașul Bumbești-Jiu (fost Sadu).

De 5 ani locuieşte cu familia în satul Vierșani, comuna Jupânești, la 10 km de Târgu Cărbunești. Cunoaște foarte bine aceste meleaguri, soția lui predă limba engleză într-un sat aflat la 15 km de satul de reşedinţă. În ultimii ani şi-au construit o casă cu o cameră și o bucătărie și continuă lucrarea misionară în Gorj.

Probabil mulți știți că Oltenia e o zonă dificilă, care are nevoie atât de misionari cât și de susținere din partea bisericilor. Și nu doar pentru evenimente care țin o zi sau mai multe zile, ci pentru perioade ample în care mărturia unei familia stabilite în zonă contează enorm.

A consemnat: Alin Cristea

Centenarul Bisericii Bisericii Baptiste din Cehei, jud. Sălaj

1

„Cei șapte au fost botezați în anul 1913 și s-au întrunit la închinare în casa credincioasei Cioancă Maria până în 1919, iar după aceea prin casele altor credincioși. Casa de rugăciune a bisericii a fost construită abia în anul 1955, cu prilejul destinderii relațiilor dintre culte și Statul Român din 1955-1956. Casa de rugăciune a fost finalizată în 30 de zile, având o capacitate de 250 de locuri, un balcon, un baptistier și diferite anexe.”

Istoria Bisericilor Baptiste din România, edit. Ioan Bunaciu

Vezi articolul: Un secol de credință baptistă în Cehei, județul Sălaj

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s