În fiecare duminică seara, de peste de 100 de săptămîni, aştept cu nerăbdare să citesc ce scrie Viorel Paşca pe Facebook despre Dumbrava. Uneori cu lacrimi. De fiecare dată îmi vine să pun mîna pe telefon şi să-l sun, să-l întreb ce mai face.
De fiecare dată mă abțin, gîndindu-mă că e un om extrem de ocupat. Nu doar cu viii, ci și cu morții. În 9 ani la Dumbrava au fost găzduiți 700 de oameni ai străzii, dintre care 250 au murit. Și cineva a trebuit să-i îngroape, nu?
Viorel Pașca e unul dintre oamenii care mișcă țara. Cei de la revista Foreign Policy România l-au inclus
în lista TOP 100 FP România: oameni și idei care mișcă țara.
În 19 iunie 2015, la Biserica Penticostală Tabor din Oradea a avut loc lansarea cărţii lui Viorel Pașca, Dumnezeu poartă de grijă, care conţine mesajele duminicale din 2013 şi 2014.
La finalul cărţii, Viorel Paşca concluzionează, la începutul anului 2015: „Privind în urmă, realizăm ce mari lucruri a făcut Dumnezeu, cum, de la acele două cămăruțe sărăcăcioase puse la dispoziția Lui, azi cei aproape patruzeci de bătrîni locuiesc în condiții decente în cele patruzeci și două de camere situate în Dumbrava, Râpa și Tinca.”
În prezent, în locațiile coordonate de Viorel Pașca sînt 160 de oameni ai străzii, unii fără picioare, alții bolnavi psihic. Mulți oameni care au aflat de inițiativa inimosului bihorean, din ţară şi din străinătate, de diferite vîrste, cu diferit statut social, din diverse confesiuni, îl ajută în aventura sa care are ca slogan ceea ce scrie pe steagul care flutură pe casa familiei Pașca: Dumnezeu poartă de grijă.
În partea cealaltă a țării, la Galați, trăiește un munte de om, cu o inimă la fel de caldă, odinioară spaima cartierului Katanga, astăzi un slujitor al lui Dumnezu, cîndva vicecampion al României la box, azi omul cu Biblia care vizitează deținuții din penitenciarele României.
La sfîrșitul lunii iulie, Vasile Tofan a fost, în cîteva zile, la penitenciarul de maximă siguranță din Oradea, împreună cu creștini evanghelici din orașul de pe Criș. A predicat Evanghelia celor închiși, dar și cu sufletul robit. Le-a spus că există speranță, că există Cineva care deține puterea de a transforma viața oricărui om.
„Eram orb, dar acum văd” – și-a intitulat Vasile Tofan cartea lansată în 2002, reeditată anul acesta, în care își povestește destinul, cum a ajuns în 1993 într-o închisoare din Germania, unde participase la două furturi de bijuterii, și cum Dumnezeu i-a schimbat viața.
Iată cum își amintește fostul boxer ziua cînd a fost binecuvîntat cu o inimă nouă: “În acea zi din primăvara anului 1994 am fost născut din nou (așa cum am spus mai sus), am fost născut din Dumnezeu. De unde știu asta? Din ceea ce trăiam în fiecare zi. Nu mai puteam să vorbesc murdar și nici măcar să aud înjurăturile și vorbele vulgare pe care ceilalți le scoteau din gură. Nu mai aveam nicio plăcere să ascult aventurile și murdăriile cu care ceilalți români se lăudau și găseau chiar plăcere să le povestească. Primisem putere, cum până atunci nu mai avusesem, să vorbesc cu ceilalți români despre ceea ce era scris în Evanghelie. Era atât de clar pentru mine că un alt Vasile Tofan se născuse în acel penitenciar! Începeam să înțeleg ceea ce Isus îi spusese lui Nicodim, în Evanghelia după Ioan, la capitolul 3: “Dacă un om nu se naște din nou, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu”.”
Doi oameni, două cărţi. Fiecare dintre ei e de fapt o carte vie. Fiecare constituie o sursă de inspiraţie pentru mulţi, o rază de speranță pentru cei lipsiți – fie de hrană, fie de libertate -, un model de viață creștină reală care ar trebui multiplicat într-o țară creștină (sic!) precum România.
Revista România Evanghelică 