În introducerea cărții Să citim Scriptura cu Părinții Bisericii Christopher Hall remarca miopia creștinului modern în ce privește relevanța gândirii creștine din perioada patristică pentru contextul nostru actual. Am făcut progrese. Avem impresia că ne putem permite mai multe decât înaintașii noștri, că suntem mai evoluați în gândire și în mentalități decât ei; astfel, ne complacem într-o cronică indiferență / condescendență față de avertismentele lor legate de lupta cu ispitele. Trăim la un click distanță de mizerii de neînchipuit minții omului veacurilor trecute. Oricum, castitatea e demodată (un crainic TV cataloga recent acest concept ca „năstrușnic”), iar înfrânarea, de orice fel, o glumă proastă. Consumerismul își cere fără contenire tributul de timp și de nepotolită dorință din partea fiecăruia dintre noi. Trebuie să consumăm cât mai mult și cât mai repede, din fiecare câte ceva, tot ce e în topul preferințelor, să fim în pas cu ziua de astăzi, căci mâine …
De aceea, nu mi-e greu să înțeleg că, în orice alt veac diferit de al nostru, începând din vremea apostolică și până către modernitatea târzie, o parte consistentă a manifestărilor găzduite cu generozitate în incinta clubului Colectiv ar fi fost considerate de către Biserică, indiferent de denominațiune sau culoare confesională, ca fiind sub influența duhurilor demonice. Nu fără temei, dacă ținem cont că acolo au concertat și formații care și-au construit mesajul plecând de la incantații păgâne (Eluveitie), mesaje obsecene (Dope DOD) sau pe blasfemiatoare diatribe, precum cele ale unor trupe de death-metal (Watain, Degial și Behemoth). Majoritatea Părinților Bisericii nu s-ar fi jenat să spună lucrurilor pe nume despre
toate manifestările alea. Adăugând acestora și faptul că la unele dintre aceste concerte s-au folosit efecte incendiare (cruci întoarse arzând, de pildă), nu cred că greșesc prea mult când spun că la Colectiv jocul cu focul – la propriu și la figurat – era practicat acolo de (prea) multă vreme. Cu consecințe dramatice, din păcate.
În proporție covărșitoare, autoritățile și media românească s-au ocupat strict de incendiul propriu-zis, cel care în mod tragic a curmat atâtea vieți. Au fost găsiți o sumedenie de vinovați și se iau măsuri de siguranță pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. E foarte bine, mă bucur. Dar focul irosirii, cel care mistuie lent viețile atâtor tineri, va continua să ardă. Acesta nu e la îndemâna pompierilor. Ar putea fi, în anumite condiții, o responsabilitate demnă de Biserica lui Hristos, însă, cu regret o spun, nu e cazul. Deocamdată, media este cea care face jocurile. Ea ne educă copiii și tinerii. Ca prin foc.
Mai poate fi cineva ascultat în ziua de astăzi când atrage atenția că a zbiera obsesiv, pe riff-uri infernale, despre demoni, despre zei păgâni și despre moarte nu-i de joacă? Că cine se joacă cu dracii se face părtaș destinului lor? Majoritatea canalelor media implică faptul că cei ce fac astfel de afirmații au concepții învechite, vrednice de Evul Mediu, cu totul scandaloase în raport cu bunul simț al contemporaneității. Cuvintele Apostolului Pavel din prima sa epistolă trimisă corintenilor – Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul demonilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor – sunt irelevante astăzi. Întocmai cum se joacă cu lăcomia, cu poftele de tot felul și în special cu sexualitatea, omul modern se joacă și cu dracii, iar când aceștia lovesc … tot Dumnezeu e vinovat. Și Biserica, nu mai încape îndoială.
Veți zice: e nedrept să alătur Good Bye to Gravity acelor formații care cântă death-metal sau care promovează obscenități prin mesajul lor. Ei nu au avut de-a face cu toate astea. Poate că așa este, numai că, în timp formațiile vin și pleacă, oamenii care rămân sunt cam aceiași. Personal am făcut câteva cercetări pe cont propriu, cu resursele limitate pe care le-am avut la îndemână, și am descoperit că au fost destui participanți la concertul nefericit din seara de 30 noiembrie au participat și la unele dintre cele aminitite mai sus. Îmi pare rău pentru ei, îmi pare rău și pentru cei ce-i plâng. Deplâng suferințele celor care au supraviețuit. Îmi scot pălăria, în semn de respect, în fața celor care și-au riscat viețile pentru a-i salva pe alții din vâlvătaie. Tuturor le-o spun însă deschis: este jocul cu focul – la figurat – cel care le-a fost fatal, cel puțin la fel de mult pe cât a fost indolența unor funcționari care nu și-au făcut cum se cuvine datoria.
Au murit tineri frumoși la Colectiv. Nu am nici o îndoială că erau oameni capabili, buni profesioniști; altora, mai tineri, li se putea deja întrezări un viitor frumos. Unii dintre ei, nu am motive să contest nici asta, vor fi fost oameni de caracter. Angelizarea lor in corpore însă nu folosește nimănui. Ea poleiește cu iluzii un fenomen îngrijorător, un joc periculos în care se prind tot mai mulți tineri. Avem nevoie să putem spune lucrurilor pe nume. Avem nevoie să învățăm discernământul, să depășim acest stadiu rudimentar în care se discută despre fenomene culturale moderne, fie într-o naivă idealizare, fie într-o demonizare extremă. Trebuie să putem vorbi despre verticalitate și în cultura rock, așa cum trebuie să o facem în orice alt domeniu al culturii. Nu e toată muzica rock despre libertate, despre salvarea planetei sau despre o iubire până dincolo de moarte. E și despre draci: acestora ar trebuie să fim în stare să le facem vânt înspre haznaua din care au venit. Nu i s-a dat nimănui voie în aceste zile fierbinți să vorbească măcar despre așa ceva.
Astfel, Colectiv a devenit, pe o cale ilicită, un simbol al purității aspirațiilor noii generații pentru un alt fel de Românie. Nota zece pentru un astfel de proiect – subscriu și eu – dar nu se poate construi un simbol durabil și credibil pe jumătăți de adevăr. Tinerii care își zgâlțâie podoabele capilare pe ritmuri însoțite de incantații oculte nu vor face România mai bună. Colectiv nu înseamnă doar tinerețe frumoasă trosnind în flăcările corupției unui sistem prost întocmit, ci și o inconștientă joacă cu dracii. Dragii mei, pe cât de încredințați suntem că există un Dumnezeu, pe atât n-avem voie să ne îndoim de existența unui dușman al sufletelor noastre, care nu dorește altceva decât să ne prăpădescă viețile. Iar acela nu-și merită cântecele noastre, de nici un fel.
Nu e de așteptat ca media să facă în privința lecțiilor de învățat din fenomenul Colectiv mai mult decât a făcut-o până acum: suntem îmbibați într-o retorică de tip germanic, în care lucrul bine făcut – necesar, fără îndoială – devine un fel de panaceu spiritual al ieșirii din criză. E insuficient. Aici oamenii bisericii ar putea să își aducă o contribuție majoră, dacă nu vrem ca Lucian Mândruță și știriștii de la ProTv să fie cei ce ne învață ce e bine, ce e rău și pe cine iubește Dumnezeu. Numai că Biserica are o problemă de discurs, o rămânere în urmă greu de recuperat. Tinerii din ziua de astăzi sunt educați de cultura pop, de jocurile video, de rețelele de socializare și de filme. Toate acestea sunt într-o continuă dezvoltare a mijloacele lor de expresie. În acest timp, Biserica nu și-a primenit nici discursul, nici atitudinea, nici misiunea către noile generații. Cu puține și notabile excepții, creștinii prezenți în spațiul public dau dovada unui analfabetism cras față de aceste medii, unidirecțional din punct de vedere spiritual: rock-ul e demonic, jocurile crează dependență, rețelele de socializare sunt pline de mizerii iar filmele imorale. Aceasta nu este discernere, ci demolare în masă a oamenilor, a ideilor și aspirațiilor lor, a unei întregi culturi. Din lene, din ignoranță și, îmi pare rău să o spun, uneori din pură prostie se distrug punțile de dialog cu oameni care, din lipsă de alternative credibile, nu-și găsesc alte repere în spațiul cultural de astăzi decât în hale infecte precum cea de la Colectiv, ascultând o muzică de o calitate adesea îndoielnică și expunându-se nu de puține ori unor influențe spirituale nefaste.
Haideți să le spunem lucrurilor pe nume. Pentru că, da, există rock demonic, efectele negative ale excesului de timp petrecut în fața ecranelor este bine documentat, iar de imoralitate în filme nu ducem lipsă. Tinerii pot fi învățați să se ferească de acestea, nu fugind de lume, căci oricum nu mai e posibil în condițiile de astăzi, ci luminând-o prin harul răscumpărător al lui Hristos. Aceasta ar face diferența: în loc să fie ei mistuiți de focurile delăsării și neputiinței autorităților seculare și ale slujitorilor Bisericii, să fie ei cei ce vor fi lumini în această lume și vor pârjoli prin devotamentul față de adevăratele valori creștine tot ce nu este vrednic de cinste, tot ce nu este drept, tot ce nu este curat, tot ce nu este vrednic de iubit, tot ce nu este vrednic de primit, orice faptă rea și orice batjocură.
Notă: Cei cei doresc să își facă o idee despre ce concerte aveau loc la Colectiv – unele interesante, altele cu totul dezgustătoare – se poate consulta o cronică a lor la următoarea adresă:
Revista România Evanghelică 