Curajul şi Andreea – Rodica Andrievici

Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toți cei ce nădăjduiți în Domnul! – Psalm 31:24

Andreea este cea mai vitează nevăzătoare creștină pe care o cunosc.

Nu întâmplător Ligia Seman a ales-o să ilustreze personajul principal din romanul ei „Handicapul conștiinței”.

S-a născut la 7 iulie 1975 la Hunedoara. O cheamă Andreea Roznai și este nevăzătoare din naștere.

După părerea mea, Andreea trăiește prin credință, dar și respirând poezie și cântec și învățând copiii nevăzători. Am ales patru versuri de ale ei care îi definesc umblarea:

Dacă nu deschizi Cuvântul
Și te duci cum bate vântul
Cum vei ști ce este soare
Cum vei ști ce-i îndurare?

Andreea scrie versuri și compune muzică așa cum curge o apă curgătoare, limpede, simplu, fără compromisuri.

S-a născut la 6 luni fără 3 zile, cu greutatea de 800 gr. (a mai scăzut apoi la 600 gr.)! Două luni și jumătate a stat în incubator până când a făcut 1 kg. Se crede că oxigenul din incubator dat fără protejarea ochilor ar fi afectat ireversibil nervul optic, dar aste nu este sigur.

Pe de altă parte, mama ei a purtat sarcina în condiții grele, la lucru (era gestionară și vânzătoare într-un magazin), cu multe enervări și probabil de aceea a născut-o prematur. Are un frate mai mic care vede normal.

Când Andreea a împlinit 4 luni părinții și-au dat seama că fetița nu vedea și au umblat cu ea pe la diverse spitale în țară, în URSS, în Ungaria, dar nu se putea face nimic.

Primii anișori, acasă, Andreea a crescut normal și nu s-a făcut în casă caz că ea nu vedea. Fugea, sărea, se lovea adesea, se cățăra pe bara de covoare. Era băiețoasă, se lovea, se julea, se urca în frăgar la bunica, la țară. Acolo era bine, dar se temea de animale.

Când mergea la bunica, era greu cu ea până o scoteau din mașină. Apoi tatăl ei a aplicat o terapie de șoc a luat un pui în mână și a cerut ca Andreea să-l mângâie. Ea l-a mângâiat dar când i-a simțit penele a început să strige tare.

Bunica a potolit-o spunându-i: Nu-ți fie frică, că puii fug, uite dai cu piciorul și fuge de tine.

Când, în sfârșit, a hotărât să coboare de pe laviță, primul animal pe care s-a nimerit să calce a fost o pisică. Și ce mai mieunat! Și ce mai strigăt iar!

Apoi iar n-a mai coborât de pe laviță…

Legat de experiențele cu animale de atunci, acum zice că nu-i plac lingușitorii. De nici un fel. Nici la propriu, nici la figurat.

Grădinița a urmat-o în Hunedoara. Fugea de la grupa ei de limba română la cei de limba germană, pentru că acolo era o fetiță, o nepoțică a unei vecine, și se ducea să se joace cu ea. Acolo o găseau părinților.

Andreea este persoana care a ieșit întotdeauna în întâmpinarea semenilor, încă de mică.

La grădiniță suferea pentru că nu-i dădeau și ei să facă linii pe caiet așa cum făceau ceilalți copii. Până la urmă n-au scăpat de ea până nu i-au dat și ei.

Când a trebuit să părăsească locuința și părinții și să plece la școală în Cluj, a plâns mult, dar mama i-a spus așa: Bine, dar să știi că tot satul are prostul lui, de ce să nu aibă și blocul nostru?

La 6 ani în Cluj, umbla cu punga cu sărățele de la mama și oferea tuturor colegelor din clasă. Până când a observat că și-a terminat toată mâncarea din dulap și celelalte mâncau pe ascuns ce le aduceau părinții, fără să împartă cu ea. A cunoscut devreme răutatea și egoismul celor din jur.

La 6 ani era așa de mică, încât nu se vedea din bancă. Avea 17 kg și vreo 85 cm!

În prima seară a mâncat o bătaie rea de la supraveghetoare pentru că s-a spălat doar pe ață și mâini și și-a udat gulerul Trebuiau să se spele cu apă rece până la brâu. Mama unei colege care a asistat la bătaie a anunțat-o pe mama Andreei și i-au făcut referat supraveghetoarei. Îi luase apărarea fetiței spunând: Ce mai dați în ea? Nu vedeți ce mică este?

Ce-și mai amintește Andreea din primii ani? FRIGUL. Era frig și veneau la o sobă de teracotă pe care-și puneau mânuțele înghețate și asta durea. Ori degetele erau foarte importante la învățare!

Avea probleme și datorită faptului că era așa firavă. Învățătoarea o certa mereu pentru o literă din alfabet. Litera U are două puncte jos și un punct sus. Dar punctul era așa de sus în Abecedarul la care Andreea nu ajungea, astfel că ea confunda mereu litera U cu litera C, care are două puncte orizontale.

Cum era mâncarea? De atunci nu mai vrea să bea ceai, așa s-a scârbit de „apa aceea din cazan cu gust scârbos”, cum zice ea.

Copilul, tot copil. Se agăța de gâtul învățătoarei și spunea că-i medalion. Se așeza la ea în brațe și nu pleca decât alungată cu un fel de sul de hârtie, dar după 5 minute revenea.

Când o vizitau părinții, se agăța de ei și plângea, iar mama o potolea la fiecare despărțire zicând: Nu mai plânge. Vrei să facă tata un accident pe drum?

După despărțire, nu se spăla pe obraz, unde o sărutase mama, ca să nu se piardă pupicul.

Așa a urmat primele 8 clase la Cluj. Liceul încă nu era. Se închisese între 1979-1989 din ordinul lui Ceaușescu, pentru că nu dădea bine pentru țară să declare existența unui număr mare de handicapați.

Apoi a urmat Liceu sanitar cu profil „masaj” la Arad. Când a plecat din Cluj a spus că nu se va mai întoarce niciodată acolo.

Dar la 22 de ani Andreea a terminat Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cu profil Psiho-pedagogic, tot în Cluj, și era singura nevăzătoare între văzători din „Babeș-Bolyai”.

Un an a lucrat la Hunedoara la un radio particular, făcea emisiuni pe teme psihologice,avea și o rubrică „Zâmbet și voie bună”. I-a plăcut acolo.

A ajuns din nou la Cluj și predă la Școala de nevăzători de 17 ani. Este profesor preparator, titular la clasele I-IV. Iubește mult copiii și ei o ascultă pentru că ea combină dragostea cu autoritatea. Le cere și le acordă respect. La fel și prietenie. EI ascultă și iau aminte ala cum și ea îi ascultă și ia aminte la nevoile lor. Nu le dă note. Le pregătește lecțiile pentru a doua zi. Au manuale în scrierea Braille cu aceeași tematică la fel ca la cursurile văzătorilor.

La matematică au o cutie dreptunghiulară care se deschide în două părți (așa cum era trusa mea de la Salvare), într-o parte este un grătar cu orificii în care se un cifrele cu picioruș, iar cifrele sunt pătrățele cu puncte. Așa învață și operațiunile matematice.

La scris învață întâi pe placa de scris cu punctatorul până în clasa a IV-a. Atunci încep cu pichtul (PICHT) cu care imprimă pe partea opusă a foii, sub deget. Este mai greu pentru că se inversează literele din clasa a IV-a, dar se învață cu asta.

La științele naturii au animăluțe împăiate, au diferite obiecte, plante etc. Fac ieșiri în aer liber. Copiii pun o sumedenie de întrebări.

Andreea este plină de inițiativă practică și în același timp și de o imaginație sănătoasă.

Când avea 16 ani, Andreea s-a întors la Dumnezeu, predându-și viața în mâinile străpunse ale Mântuitorului. Asculta des la radio postul Europa Liberă și îi auzea pe fratele Iosif Țon și pe alții, dar, înainte de asta, când era mică, mergea acasă la o familie de oameni credincioși și acolo îi plăcea că tanti Ani își legăna fetița mică și o adormea cântând cântări din biserică. Andreea o asculta și învăța cântările, apoi le cânta și ea, așa că de la 7-8 ani știa să le cânte frumos.

Astăzi compune și ea melodii și versuri.

Era într-o zi în biserică și se predica din pilda pe care o dă Domnul Isus despre casa zidită pe stâncă și cea zidită pe nisip. Atunci și-a dat seama că nu mai poate aștepta și și-a predat viața în mâinile străpunse ale Mântuitorului.

Au început discuțiile cu ai săi de acasă, care îi cereau să mai aștepte măcar până va împlini 18 ani, la majorat, dar Andreea simțea că nu mai apucă acea vârstă dacă nu face ce o îndemna inima.

După botezul ei, n-au mai sunat-o de acasă și erau foarte supărați. În vacanță au amenințat-o că dacă nu-și bagă mințile în cap o scot de la liceu cu bagaje cu tot. Așa a zis tata. Mama i-a închis telefonul în nas. Andreea plângea în Arad, iar părinții plângeau în Hunedoara. Avea interdicție să iasă din școală dacă nu era însoțită chiar de ei, când veneau la ea, dar Andreea se strecura printre ceilalți elevi, ieșea odată cu ei și fugea la biserică.

Acum zice: Mierea furată e mai dulce.

Și recunoaște că a fost o perioadă grea, dar foarte frumoasă.

O soră din Arad, Iluna Lenuţa şi-a lăsat cei doi copii acasă și i-a adus și Andreei mâncare de care mâncau copiii ei Asta a făcut această soră în timpul cât părinții Andreei au izolat-o și Andreea nu poate uita asta. Ar vrea să știe dacă mai trăiește acea soră.

Tatăl ei n-a vorbit cu ea luni de zile. Ea s-a botezat în februarie, iar în iulie, de ziua ei, s-a dus să-l pupe pe tata, da el i-a zis: Du-te mai departe, că eu nu te pup.

Acum s-au mai potolit un pic. Andreea se roagă pentru ei și mi-a spus așa Fiecăruia o să i se ceară cât i s-a dat să înțeleagă.

De la 20 și ceva de ani, Andreea compune versuri. Am întrebat-o cum face și mi-a zis așa: Prima poezie a venit în timpul unei predici, când am auzit în interior un cuvânt – epidemie. Și nu știam altceva decât că se referea la poezie. Apoi, într-un an și jumătate am scris 5 volume de versuri, care curgeau ca apa.

Compune chiar și în biserică uneori, șoptind într-un reportofon, ca să nu deranjeze pe cei din jur. Dacă amână și se bazează pe memorie, se pierd. Așa că s-ar putea spune că Andreea compune tot prin credință.

Am întrebat-o cum compune cântările. Mi-am imaginat că scrie în Braille și muzica, dar nu-i așa. Spune că vine melodia, apoi o trece pe audio, o fredonează des și-i adaptează textul scris. Lucrează pe reportofon și pe laptop.

La școală se ocupă să-i învețe pe copii în scenete, în concursuri de recitare, după metoda: Prepararea ajută învățarea.

În biserică Andreea cântă la orgă și cu vocea. A învățat pian 4 ani, cântă și la muzicuță și vrea să învețe să cânte la chitară. Îi place muzica folk.

A luat parte la concursuri pe plan local și național inițiate de Firăliala Asociației Nevăzătorilor din România la secția „Folclor şi romanţe” și „Folk și muzică ușoară”. De 3 ani este pe locul I la folclor cu doină și melodie ritmată.

A compus doine care vorbesc despre părinți, despre sat. A urmat 3 ani Școala populară de artă la secția Canto-muzică populară. A avut spectacole cu orchestra „Rapsodia someșană”. Toate textele compuse de ea, inclusiv cele de muzică populară, au o tentă morală.

Andreea are un apartament în Cluj, locuiește singură și-a luat locuința de la „Prima casă” și plătește în rate.

Este independentă în mers și gospodărie, dar acum un an a căzut într-un canal și a trecut apa peste cap, a și înghițit apă de canal. S-a ridicat în picioare, a respirat tare și au auzit-o muncitorii de la un șantier Au scos-o de acolo plină de nămol Era aproape școala ei, dar a cerut să fie dusă la Urgență unde a stat 6 ore, apoi la Infecțioase, pentru că ingerase apă murdară. De atunci este sensibilă la mirosuri rele de varză, de carne.

Canalul descoperit era semnalizat cu o bandă colorată… lângă Școala de nevăzători.

Îi place să citească mult. Îi plac romanele care scriu despre experiențe de viață, despre conflicte psihologice. Citește și romane polițiste. Mai puțin îi plac cărțile de ficțiune. Și mai puțin cărțile de studiu biblic, spre deosebire de mine. Ea spune că sunt prea multe păreri și într-un fel are dreptate.

Citește Biblia zilnic și o consideră cea mai complexă carte de pe pământ, care are răspunsuri pentru majoritatea întrebărilor omului. Citește audio de pe laptop, înainte de pe casete și în Braille. Are acasă și o parte din Biblie în Braille, dar ocupă mult loc așa.

Îi plac piesele de teatru și basmele și le pune copiilor să le asculte. Le pune și desene animate pe laptop, titrate în limba română. Copiii care mai au un rest de vedere le explică și celorlalți.

O întreabă uneori: Doamnă, dumneavoastră mai vedeți?

Ea le răspunde: Tu ce zici? Și-i lasă așa, fără să știe toți copiii că ea nu vede deloc.

Ca să nu mi se urce la cap – spune ea.

Știe să-i învețe cu dragoste, dar și cu înțelepciune și la nevoie îi disciplinează.

Versetul din Biblie la care se gândește mereu este: Pot totul în Hristos, care mă întărește.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s