Cazul Viorel Iuga şi provincialismul evanghelic – Alin Cristea

Numărul 10 al revistei electronice România Evanghelică este un număr special, tematic, care aduce în atenția publicului Cazul Viorel Iuga, dar nutresc speranța că detenta ideatică a grupajului de articole trece de perimetrul identității unei figuri publice și proiectează un FENOMEN: provincialismul evanghelic.

Intenția acestui editorial și a acestui număr al revistei electronice România Evanghelică nu este de a defini parametrii acestui fenomen, cu atît mai puțin de a monopoliza atenția cititorilor înspre o singură figură publică. Evenimentele din ultimele săptămîni, dar și din acest an, indică însă clar faptul că Viorel Iuga, liderul actual al baptiștilor și evanghelicilor români, este unul dintre exponenții provincialismului evanghelic.

Așadar, este inevitabil, atunci cînd ne îndreptăm atenția asupra unui astfel de fenomen, să îl avem în atenție pe Viorel Iuga. Liderul confesional nu este însă singurul exponent al provincialismului evanghelic românesc. Triada Viorel Iuga – Samy Tuțac – Cristian Ionescu face prăpăd… Și conscințele sînt majore asupra identității baptiste, respectiv asupra identității penticostale.

O perspectivă sumară asupra societății românești indică un grad ridicat de provincialism, mediocritate, corupție. La fel ca în învățămînt, sănătate, economie, politică, cultură, și segmentul social-confesional este pervertit de astfel de tare.

Faptul că s-a conturat o reacție publică în mediul confesional evanghelic cu ocazia gafei lui lui Viorel Iuga (care nu este prima) indică un nivel de maturitate, necesar și normal într-o societate postdecembristă, care ne dă speranțe prin anticorpii pe care i-a declanșat în aceste zile.

Nu chestiunea căsătoriei între un bărbat și o femeie constituie subiectul acestui număr, ci MODUL în care evanghelicii români și liderii lor au un rol în societate, în legătură cu mai multe chestiuni.

Anul 2016, așa cum am amintit cu alte ocazii, este un an important pentru evanghelicii români, avînd în vedere conexiunea nesperată care s-a realizat între segmentul social-confesional evanghelic și societatea românească o dată cu Cazul Bodnariu, în primul rînd. Dar sînt și alți vectori care au adus evanghlicii cu un pas mai înainte pe scena publică.

Pe de altă parte, ghetoizarea bisericilor pocăiților continuă. Comunitățile evanghlicilor au o mentalitate de cartier, un comportament provincial, o aromă modestă.

Într-un astfel de context, ascensiunea lui Viorel Iuga (și a celorlalți doi provinciali cu cravată la gît) este o catastrofă. Cînd evanghelicii aveau nevoie de elită (a nu se confunda elita cu elitismul, cum nici politica nu trebuie confundată cu politicianismul), s-au procopsit cu reprezentanți care, vizibil, sînt afectați de provincialism, de mediocritate, de corupție (vezi Cazul Samy Tuțac).

Dacă mai adaugăm faptul că structurile cultice au pierdut în ultimii ani figuri cu amplitudine publică precum Iosif Țon, Cristian Barbosu, Vladimir Pustan (și recent pastorul Florin Ianovici a fost suspendat pentru 6 luni), este evident că s-a împuțit peștele (creștin-evanghelic). De la cap!

Cînd Dănuț Mănăstireanu scrie că „este mult de cînd baptiştii noştri n-au avut la conducerea lor o personalitate mai ştearsă, dar în acelaşi timp mai plină de sine şi de închipuită, ca acum, ceea ce spune multe despre starea îngrijorătoare a celei mai vechi confesiuni evanghelice e la noi”, nu e vorba de nici o exagerare.

Acelaşi Dănuţ Mănăstireanu, unul dintre puţinii cărora le recunosc competența în ceea ce privește perspectiva asupra spațiului confesional evanghelic românesc, subliniază faptul că „niciodată baptiştii în special, şi evanghelicii în general, nu au avut între ei mai mulţi oameni educaţi şi cu înalte competenţe intelectuale şi profesionale. Din păcate, asfel de persoane sunt mai degraba marginalizate în biserici şi, din această pricină, prea puţin active în alegerea liderilor”.

Mihai Ciucă scrie, într-un articol mult sub potențialul unui „duh întărîtat”, că mesajul lui Viorel Iuga „îl descalifică pentru funcțiile pe care le ocupă și, în orice țară civilizată azi i-ar fi solicitată demisia”.

De reţinut şi afirmaţia următoarea: „Conducerile cultelor evanghelice precum și cea a A.E.R. trebuie să înțeleagă că în ziua de azi este cel puțin la fel de important modul de prezentare al unui mesaj, cât și conținutul lui.”

Chestiunea identităţilor publice false este de actualitate atît pentru societatea românească în general, cît şi şi pentru segmentul ei social-confesional.

Dionis Bodiu se referă în următorii termeni la scrisoarea ultimativă adresată de Viorel Iuga președintleui țării:

„Amenințarea unui om de stat prin intermediul unui demers public este, în același timp, un gest manipulator și inadecvat relației ce ar trebui să existe între un președinte de cult și unul de țară democratică.

De la ”Bă, Norvegie”, destul de ciudat și acela, am ajuns la ”Bă, Iohannis”. Ce va mai urma?”

Şi Teofil Stanciu, cel mai bun eseist dintre bloggerii evanghelici, sancţionează gafa baptistă:

„La nivel retoric, discursul este caracterizat de un ton virulent. Este o strategie care a mai fost încercată în mediul evanghelic românesc ca modalitate de atragere a atenției asupra unor teme de interes. Ziarele (în special Adevărul) preiau astfel de poziționări pentru că aduc trafic, nu neapărat pentru că le-ar agrea.”

O dată cu reacţia preşedintelui Klaus Iohannis, chestiunea s-a complicat, s-a amplificat, nu doar de două ori, ci de cinci ori!

Comentatorii evanghelici de duzină, în spiritul provincialismului, nu după standarde de elită, au ‘binevoit’ să observe că, cică, preşedintele ţării i-a făcut „fanatici religioși” pe 3 milioane de cetățeni români.

Oare așa să fie?

Eugen Matei observa că „președintele nu a numit 3 milioane de români fanatici. El doar a sugerat cu tact că unul ar fi fanatic. Și cam așa sună mesajul lui…”

Şi:

„Când ești președinte (de țară sau cult), ești o persoană reprezentativă. Și uneori, când ai prefera să taci, trebuie să vorbești. Dar, pentru că reprezinți pe alții, trebuie să fii măsurat, calculat, să arăți bun simț, să-i reprezinți pe cei mai mulți. Cum zice și Scriptura, că „robul domnului nu trebuie să se certe, ci să fie… etc. etc.” Când aud unele speechuri ale președintelui nostru de cult, mă gândesc că ar trebui tratat ca Trump. Cineva cu școală să-i scrie speechurile și altcineva să-i lipească ochelarii cu crazy glue de teleprompter în timpul executării.”

Şi Sever Voinescu, redactorul-șef al publicației Dilema veche, într-unul dintre numeroasele articole excelente din Evenimentul zilei, face o distincție importantă:

„Președintele Iohannis nu a spus despre cei care se opun mariajului homosexual că sînt fanatici, ci că „merg pe calea fanatismului religios”.”

Mă întreb, dacă evanghelicii români nu pot înțelege astfel de distincţii, cum interpretează chestiuni mult mai subtile din Biblie?

Alături de Viorel Iuga, ceilalți stahanoviști de serviciu, precum Samy Tuțac și Cristian Ionescu, agresează spațiul public cu numeroase luări de poziție care par, pentru nu puțini, gesturi normale, dar de fapt sînt stindarde ale exponenților provincialismului evanghlic.

În tot răul este și un bine, vorba lui Lucian Oniga. 🙂

Acum a aflat și poporul, nu doar intelectălăii, ce poamă e Viorel Iuga.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s