Inițiativa de amendare a Constituției este doar o propunere a Coaliției pentru familie. Evident, o asemenea amendare trebuie validată printr-un referendum, care va scoate la lumină părerea majorității față de subiectul în cauză. Orice grup suficient de mare de oameni are dreptul legal de a propune modificarea Constituției, dacă împlinește baremul numeric. Nu-i absolut nimic rău în asta. Atâta timp cât nu se utilizează forța, amenințările, șantajul politic, emoțional, spiritual și/sau demonizarea celorlalți care au opinii distincte, cu care nu trebuie să fim de acord, dar trebuie să-i respectăm.
Problema e că, în acest caz particular, aproape că nu contează rezultatul Referendumului. Dacă se impune acum amendamentul cerut, e doar o chestiune de timp până când balanța se va înclina în cealaltă parte și se va face alt referendum de revizuire, cu alt rezultat.
În tot acest timp, societatea românească va fi din ce în ce mai divizată, mai polarizată, pe poziții antagonice, iar biserica va fi tot mai departe de împlinirea propriei misiuni, din cauza șanțurilor pe care singură le sapă, prin mesaje de genul celui al d-lui Viorel Iuga. Cu tot respectul, un asemenea mesaj îl descalifică pentru funcțiile pe care le ocupă și, în orice țară civilizată azi i-ar fi solicitată demisia.
Conducerile cultelor evanghelice precum și cea a A.E.R. trebuie să înțeleagă că în ziua de azi este cel puțin la fel de important modul de prezentare al unui mesaj, cât și conținutul lui. Orice lider care iese la rampă trebuie să priceapă că reprezintă zeci sau sute de mii de credincioși, pe care-i poate pune în mare dificultate. În epoca rețelelor sociale, orice stângăcie se vede imediat în toată lumea, iar BOR poate fi luată de exemplu pentru claritatea și modalitatea exprimării, în spirit creștinesc.
Creștinii din lumea greco-romană trăiau într-o societate mult mai viciată decât cea în care trăim noi. Nu există nicăieri în Noul Testament vreun îndemn la Pavel sau la alții, înspre radicalizarea societății, interzicerea prin lege a păcatelor, limitarea drepturilor legale și izolarea păcătoșilor, punerea lor la colț etc… preocuparea era strict legată de modul de alergare al credincioșilor, de sfințenia lor, de lupta cea bună a credinței, de propovăduirea Evangheliei și de mântuirea celor păcătoși șamd. Nici măcar robilor, Pavel nu le dădea voie să lupte pentru schimbarea orânduirii sociale. Nu că ar fi fost de acord cu sclavagismul, dar asta era o luptă greșită pentru creștini.
Senzația mea este că mulți militează azi pentru construirea unei lumi perfecte în care să trăim, uitând că noi nu aparținem de lumea aceasta. Planul Celui de Sus e să fim în lume și să nu fim ca ea.
Când ucenicii și-au aranjat să le fie bine în Ierusalim, o lume aproape idilică, au fost împrăștiați în toate direcțiile. Oare de ce?
Totul pleacă de la întrebarea „care este scopul nostru?“ Înainte de 89, creștinii români erau mult mai conștienți de scopul lor și trăiau mult mai focalizat, deși contextul era mult mai dificil. Acum am uitat că avem un scop pentru a trăi și pentru a muri. Și, în nici un caz, acela nu e de a ne clădi aici un culcuș cald și safe.
Biserica de azi, în loc să lupte pe baricade pentru schimbarea legilor societății (poate face acest lucru prin implicarea creștinilor în politică, nu prin implicarea bisericii), ar trebui să facă strategii de cucerire a oamenilor pentru Hristos, în contextul secularizării accelerate, al decadenței morale, al direcției clare în care se îndreaptă societatea cu pași rapizi. Din păcate, toate astea ne surprind nepregătiți, fiindcă ne ocupăm timpul și energiile cu o agendă politică. E mare păcat. E ratarea țintei.
Revista România Evanghelică 