Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga – Dionis Bodiu

Două sunt lucrurile care m-au impresionat la baptiști, de când am habar de ei; două valori care sunt pentru mine de mare preț, cu atât mai mult cu cât ispitele călcării lor în picioare pândesc din toate părțile, mai ales dinspre lumea aceea fantasmagorică a imaginarului politic fundamentalist. Unul dintre ele este libertatea de conștiință, respectul acordat privilegiului dat de Însuși Dumnezeu ființei umane de a alege și de a-și asuma consecințele deciziilor sale. De bună voie și nesilit de nimeni, adică, printre altele, neamenințat și neșantajat. Al doilea este principiul separării Bisericii de Stat. Credința cu ale ei, Cezarul cu ale sale. Cele două coexistă, dar nu se îmbrâncesc. Nu-i spune un pastor unui demnitar cum să adopte poziții politice, să se pronunțe pro-religia-mea, nici omul unui pastor cum să predice și, eventual, cum să strecoare și vreo pastilă politică – dar neapărat biblică – în mesajul său pentru docila-i turmă. Așa este bine, așa să rămână.

Viorel Iuga, reprezentantul ăl` mai de frunce al baptiștilor români (nu știu dacă să mai pun la socoteală și o Alianță care există mai mult în mitologia relațiilor dintre evanghelicii români, decât în practica unei conlucrări fructuoase între aceștia pe probleme de interes confesional), le-a uitat pe amândouă atunci când, sub călăuzirea deloc înțeleaptă a unei (ne)sfinte mânii fundamentale, a formulat acea ultimativă scrisoare deschisă adresată Președintelui României. Amenințarea unui om de stat prin intermediul unui demers public este, în același timp, un gest manipulator și inadecvat relației ce ar trebui să existe între un președinte de cult și unul de țară democratică.

De la ”Bă, Norvegie”, destul de ciudat și acela, am ajuns la ”Bă, Iohannis”. Ce va mai urma? Nu știu, mă doare capul să mă gândesc la așa ceva. Înaintea producerii următorului derapaj, ar fi bine ca cineva să-i amintească distinsului președinte de cult baptist că în absența celor două valori amintite mai sus, credința și practica bisericilor baptiste din România – mult iubita perifrază care a funcționat ca un pat procustian în cazul lui Iosif Țon – rămâne o vorbă goală, iar de identitatea confesională baptistă se alege praful. E adevărat, mai există o soluție: poate că inventăm, dacă tot există baptiști carismatici sau care ung femei în conducere și predicare (îmi pare rău, pe ăștia nu știu cum să-i numesc), și niște baptiști politicoidali, din ăia care cred că pot bate cu pumnul în masa legiuitorilor pentru a le spune cum e bine să nu fie rău, adică să se pronunțe pro-creștinește. Antena 3, sunt convins, le-ar da și spațiu de emisie, că calea (scuze, n-am găsit altă rimă) spre zenitul fundamentalist a fost deschisă deja de plocoanele îndeplinite cu o pioasă generozitate de Ben-Oni Ardelean în fața icoanei lui Gâdea și a acoliților acestuia …

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s