Construirea unei lumi perfecte? – Mihai Ciucă

Inițiativa de amendare a Constituției este doar o propunere a Coaliției pentru familie. Evident, o asemenea amendare trebuie validată printr-un referendum, care va scoate la lumină părerea majorității față de subiectul în cauză. Orice grup suficient de mare de oameni are dreptul legal de a propune modificarea Constituției, dacă împlinește baremul numeric. Nu-i absolut nimic rău în asta. Atâta timp cât nu se utilizează forța, amenințările, șantajul politic, emoțional, spiritual și/sau demonizarea celorlalți care au opinii distincte, cu care nu trebuie să fim de acord, dar trebuie să-i respectăm.

Problema e că, în acest caz particular, aproape că nu contează rezultatul Referendumului. Dacă se impune acum amendamentul cerut, e doar o chestiune de timp până când balanța se va înclina în cealaltă parte și se va face alt referendum de revizuire, cu alt rezultat.

În tot acest timp, societatea românească va fi din ce în ce mai divizată, mai polarizată, pe poziții antagonice, iar biserica va fi tot mai departe de împlinirea propriei misiuni, din cauza șanțurilor pe care singură le sapă, prin mesaje de genul celui al d-lui Viorel Iuga. Cu tot respectul, un asemenea mesaj îl descalifică pentru funcțiile pe care le ocupă și, în orice țară civilizată azi i-ar fi solicitată demisia.

Conducerile cultelor evanghelice precum și cea a A.E.R. trebuie să înțeleagă că în ziua de azi este cel puțin la fel de important modul de prezentare al unui mesaj, cât și conținutul lui. Orice lider care iese la rampă trebuie să priceapă că reprezintă zeci sau sute de mii de credincioși, pe care-i poate pune în mare dificultate. În epoca rețelelor sociale, orice stângăcie se vede imediat în toată lumea, iar BOR poate fi luată de exemplu pentru claritatea și modalitatea exprimării, în spirit creștinesc.

Creștinii din lumea greco-romană trăiau într-o societate mult mai viciată decât cea în care trăim noi. Nu există nicăieri în Noul Testament vreun îndemn la Pavel sau la alții, înspre radicalizarea societății, interzicerea prin lege a păcatelor, limitarea drepturilor legale și izolarea păcătoșilor, punerea lor la colț etc… preocuparea era strict legată de modul de alergare al credincioșilor, de sfințenia lor, de lupta cea bună a credinței, de propovăduirea Evangheliei și de mântuirea celor păcătoși șamd. Nici măcar robilor, Pavel nu le dădea voie să lupte pentru schimbarea orânduirii sociale. Nu că ar fi fost de acord cu sclavagismul, dar asta era o luptă greșită pentru creștini.

Senzația mea este că mulți militează azi pentru construirea unei lumi perfecte în care să trăim, uitând că noi nu aparținem de lumea aceasta. Planul Celui de Sus e să fim în lume și să nu fim ca ea.
Când ucenicii și-au aranjat să le fie bine în Ierusalim, o lume aproape idilică, au fost împrăștiați în toate direcțiile. Oare de ce?

Totul pleacă de la întrebarea „care este scopul nostru?“ Înainte de 89, creștinii români erau mult mai conștienți de scopul lor și trăiau mult mai focalizat, deși contextul era mult mai dificil. Acum am uitat că avem un scop pentru a trăi și pentru a muri. Și, în nici un caz, acela nu e de a ne clădi aici un culcuș cald și safe.

Biserica de azi, în loc să lupte pe baricade pentru schimbarea legilor societății (poate face acest lucru prin implicarea creștinilor în politică, nu prin implicarea bisericii), ar trebui să facă strategii de cucerire a oamenilor pentru Hristos, în contextul secularizării accelerate, al decadenței morale, al direcției clare în care se îndreaptă societatea cu pași rapizi. Din păcate, toate astea ne surprind nepregătiți, fiindcă ne ocupăm timpul și energiile cu o agendă politică. E mare păcat. E ratarea țintei.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Iuga vs Iohannis – Baptiștii români între penibil și ridicol – Dănuț Mănăstireanu

viorel-iuga

Avertizare: Aceasta postare nu este despre baptistii romani, ci despre liderii lor actuali. Eu am trait eclesial mai bine de douazeci de ani intre baptisti si va asigur ca intre ei sunt o multime de oameni decenti si vrednici de respect. Unii dintre ei chiar mi-au ramas buni prieteni si dupa plecarea, din pricini strict teologice, din aceasta confesiune. Cred ca niciodata baptistii in special, si evanghelicii in general, nu au avut intre ei mai multi oameni educati si cu inalte competente intelectuale si profesionale. Din pacate, asfel de persoane sunt mai deegraba marginalizate in biserici si, din aceasta pricina, prea putin active in alegerea liderilor. Iar rezultatul il vedem acum. Mare pacat! Poate, totusi, invatam ceva de aici.

* * *

Ziua de astazi a prilejuit un dialog indirect intre Viorel Iuga, presedintele baptistilor romani, dar si al Aliantei Evanghelice, si Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, un dialog din care obrazul baptistilor de la noi, si asa destul de zbicit in ultima vreme, a iesit si mai crapat. Cred ca este mult de cind baptistii nostri n-au avut la conducerea lor o personalitate mai stearsa, dar in acelasi timp mai plina de sine si de inchipuita, ca acum, ceea ce spune multe despre starea ingrijoratoare a celei mai vechi confesiuni evanghelice e la noi. Dar sa vedem mai intii faptele (pentru mai multe detalii, vezi AICI).

Recent, Iuga publica pe contul sau da Facebook un mesaj violent adresat presedintelui Iohannis, in care il ameninta ca daca nu se pronunta asa cum ii dicteaza el in privinta definitiei familiei, atunci isi va scoate enoriasii in strada, pentru schimbare, inclusiv a lui Iohannis.Acum, daca va temeti ca baptistii ar putea incerca o lovitura de stat, e cazul sa va linistiti. Cei mai multi dintre ei sunt oameni seriosi si cu mintea intreaga.

Iata afirmatiile lui Iuga (ipsissima verba): Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Un baptist de viță nouă: Viorel Iuga – Dionis Bodiu

Două sunt lucrurile care m-au impresionat la baptiști, de când am habar de ei; două valori care sunt pentru mine de mare preț, cu atât mai mult cu cât ispitele călcării lor în picioare pândesc din toate părțile, mai ales dinspre lumea aceea fantasmagorică a imaginarului politic fundamentalist. Unul dintre ele este libertatea de conștiință, respectul acordat privilegiului dat de Însuși Dumnezeu ființei umane de a alege și de a-și asuma consecințele deciziilor sale. De bună voie și nesilit de nimeni, adică, printre altele, neamenințat și neșantajat. Al doilea este principiul separării Bisericii de Stat. Credința cu ale ei, Cezarul cu ale sale. Cele două coexistă, dar nu se îmbrâncesc. Nu-i spune un pastor unui demnitar cum să adopte poziții politice, să se pronunțe pro-religia-mea, nici omul unui pastor cum să predice și, eventual, cum să strecoare și vreo pastilă politică – dar neapărat biblică – în mesajul său pentru docila-i turmă. Așa este bine, așa să rămână.

Viorel Iuga, reprezentantul ăl` mai de frunce al baptiștilor români (nu știu dacă să mai pun la socoteală și o Alianță care există mai mult în mitologia relațiilor dintre evanghelicii români, decât în practica unei conlucrări fructuoase între aceștia pe probleme de interes confesional), le-a uitat pe amândouă atunci când, sub călăuzirea deloc înțeleaptă a unei (ne)sfinte mânii fundamentale, a formulat acea ultimativă scrisoare deschisă adresată Președintelui României. Amenințarea unui om de stat prin intermediul unui demers public este, în același timp, un gest manipulator și inadecvat relației ce ar trebui să existe între un președinte de cult și unul de țară democratică.

De la ”Bă, Norvegie”, destul de ciudat și acela, am ajuns la ”Bă, Iohannis”. Ce va mai urma? Nu știu, mă doare capul să mă gândesc la așa ceva. Înaintea producerii următorului derapaj, ar fi bine ca cineva să-i amintească distinsului președinte de cult baptist că în absența celor două valori amintite mai sus, credința și practica bisericilor baptiste din România – mult iubita perifrază care a funcționat ca un pat procustian în cazul lui Iosif Țon – rămâne o vorbă goală, iar de identitatea confesională baptistă se alege praful. E adevărat, mai există o soluție: poate că inventăm, dacă tot există baptiști carismatici sau care ung femei în conducere și predicare (îmi pare rău, pe ăștia nu știu cum să-i numesc), și niște baptiști politicoidali, din ăia care cred că pot bate cu pumnul în masa legiuitorilor pentru a le spune cum e bine să nu fie rău, adică să se pronunțe pro-creștinește. Antena 3, sunt convins, le-ar da și spațiu de emisie, că calea (scuze, n-am găsit altă rimă) spre zenitul fundamentalist a fost deschisă deja de plocoanele îndeplinite cu o pioasă generozitate de Ben-Oni Ardelean în fața icoanei lui Gâdea și a acoliților acestuia …

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

REVISTA România Evanghelică Nr. 9 – August 2016

Sărbătoarea Corturilor sau Cum au ajuns pocăiţii în secolul XXI – Alin Cristea
Căl(c)ătorul în ale credinței: un itinerar – Ghiţă Mocan
Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar – Teofil Stanciu
Despre cartea „Sunt creștin” – Dorin Mureșan
Reflectarea istoriei recente a evanghelicilor români în literatură. Studiu de caz Cătălin Dupu – Marius Silveșan
Nu vedem, doar credem – Dionis Bodiu
Filtrul învăţăturilor creştine – Bogdan Emanul Răduț
ego – Alin Cristea
O pagină dintr-o carte – Bonhoeffer: pastor, martir, profet, spion
Almanah evanghelic (9)
Evanghelici cu ziua de naștere în SEPTEMBRIE

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Sărbătoarea Corturilor sau Cum au ajuns pocăiţii în secolul XXI – Alin Cristea

Anul 2016 este deja un an special pentru istoria (postdecembristă a) evanghelicilor români. În sfîrșit, s-ar putea zice, au intrat în secolul XXI. Și asta nu datorită lor. Sau, mai exact, în ciuda ghetoizării lor, pocăiții români au fost luați pe sus de mersul istoriei.

Pentru prima oară în cultura română, un roman de o asemenea anvergură – Sărbătoarea Corturilor, 475 de pagini, apărut la Polirom -, are ca fundal pocăiții (într-un mod mult mai consistent decît romanul lui Dan Lungu – Cum să uiți o femeie).

Apariția lui coincide cu o conexiune nesperată care s-a realizat anul acesta între societatea românească și ghetoul evanghelic o dată cu Cazul Bodnariu.

Acestor două momente li se poate adăuga și prezența Laurei Bretan în competiția „Românii au talent” (pe care a cîştigat-o) și „Americanii au talent” (unde a ajuns în finală).

În perioada postdecembristă, două cărți sînt de o importanță colosală prin referințele la segmentul social-cultural neoprotestant:

1) Politica regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Documente (Polirom, 2013) – 936 de pagini cu 513 de documente, dintre care circa 160 se refera direct la baptisti, iar alte 180 de documente sint in legatura cu toate cele trei culte neoprotestante – adventisti, baptisti, crestini dupa Evanghelie.

Vezi:

Anul confesional 2013 (1): Probabil cel mai încurajator eveniment editorial…

2) A doua carte este acest roman – Sărbătoarea Corturilor

Romanul are 4 părți:

1. Nume de cod Luther
2. Tăierea împrejur
3. Sindromul Ierusalim
4. Cortul Întoarcerii

Se găsesc referințe (și clișee), mai ales în prima parte, de felul: baptiști, penticostali, adventiști, pocăiți, neoprotestanți, Împuternicitul Cultelor, biserică, sinagogă, evrei, libertate religioasă, fanfară („Cîntați Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”), V.V. Moisescu și moisiștii, vorbirea în limbi etc.

Capitolele din care sînt formate cel patru părți conțin, pe lîngă numeroasele informații utile, un umor bun și se încheie rotund.

Dănuţ Mănăstireanu: „Este un text de (pseudo)ficţiune despre ‘mişcarea treziţilor’ din România. Cei cărora numele Jan Gligor le spune ceva, ştiu la ce mă refer. Celorlalţi le las neatinsă surpriza. Eu unul abia aştept să citesc această carte, la care autorul lucrează de mai mulţi ani. Alături de cartea lui Dan Lungu, ‘Cum să uiţi o femeie’ şi de ‘Sectanţii’ lui Vasile Ernu, aceasta este a treia carte din literatura românească de ficţiune sau pseudoficţiune) care îşi plasează acţiunea în spaţiul marginal al comunităţilor evanghelice (numite la noi, din ignoranţă, şi ‘neoprotestante’).”

Iată prezentarea de pe site-ul editurii Polirom:

In Romania anilor 1980, membrii unui grup coral specializat in cintari bisericesti cauta sa scape din robia unor confesiuni care nu-i multumesc, in incercarea de a descoperi adevarata credinta. Apartinind initial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventisti, iar in cele din urma se circumcid si se convertesc la iudaism. Astfel ajung sa emigreze in Israel, unde fiecare se descurca cum poate. Insa Jac, Corneliu si Beni, cei trei conducatori si ultimii reprezentanti ai grupului, nu isi gasesc nici aici linistea sufleteasca: Beni ajunge sa imbratiseze doctrina mesianica, devenind rabin, in vreme ce Jac si Corneliu se intorc dupa 1990 in Romania, unde pun bazele unui cult iudeo-crestin, „Sarbatoarea Corturilor”, convinsi fiind, dupa ani de peregrinari, de un singur lucru: „Nu conteaza daca ratacim sau nu. Dumnezeu ne va gasi oriunde Il cautam”.

Sarbatoarea Corturilor descrie o experienta radicala a alteritatii ca identitate gasita, asumata si iarasi pierduta. Cum sa-ti construiesti, cu alte cuvinte, propria fiinta, propriile adincimi spirituale sacrificindu-ti (inclusiv prin suferinta fizica) datele banale, comune, concrete ale existentei. Personajele lui Ioan T. Morar sint niste iluminati profunzi si naivi totodata, straini si familiari, de aici si de acolo, care absorb crestineste litera si spiritul religiei iudaice. Romanul propune o modalitate inedita a eternei lupte dintre Bine si Rau (acesta din urma avind chipul concret al institutiei represive a comunismului, Securitatea, al delatiunii, al tradarii, al urii si santajului, dar si al demonilor interiori, ai neasezarii omului in lume), dintre trairea religioasa si cea profana. Ioan T. Morar a scris cea mai buna carte a sa de pina acum, o tulburatoare analiza cu o miza neobisnuit de inalta – un exceptional roman al marturisirilor care mintuiesc.” (Mircea Mihaies)

Vezi 10 citate din roman: Sărbătoarea Corturilor

Articole despre romanul Sărbătoarea Corturilor

Ghiţă Mocan: Căl(c)ătorul în ale credinței: un itinerar (România Evanghelică)

„Scriitura este dinamică, umorul de bună calitate și ideile dozate corespunzător. E un roman care te pune pe gânduri pe multe paliere, iar Corneliu îți trezește ba indignare, ba compasiune. Autorul dovedește o bună cunoaștere a vieții neoprotestantismului românesc, ceea ce face asigură unicitatea acestui roman.”

Teofil Stanciu: Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar (România Evanghelică)

„Baptiștii, penticostalii și adventiștii români („pocăiții”) au motive să citească această carte, dar și să-i mulțumească autorului pentru că îi aduce în prim-planul cultural într-o lumină binevoitoare. […] Nu doar că surprinde elemente de atmosferă din anii comunismului din bisericile (neo)protestante, dar cunoaște jargonul, cunoaște dedesubturi, știe care sunt rânduielile, știe care sunt diferențele de interpretare dintre baptiști și penticostali, poate urmări un traseu teologic al personajelor – chiar dacă nu neapărat foarte detaliat.”

Marius Mihenț: Împotriva comodității (România literară)

„Dincolo de căutarea spirituală, de identitate şi revelaţie, Ioan T. Morar scrie numeroase pagini incitante despre relaţiile de putere. […] Sărbătorea corturilor este mărturia unui paradis derizoriu redecorat cu inocenţa unor rebeli indecişi. Un roman dens, labirintic, în care mirajul credinţei îl întrece pe cel al istoriei.”

Cristina Chevereșan: Drumeții credinței (Orizont)

„Ceea ce frapează atât în timpul lecturii, cât și privind înapoi, e aparenta simplitate, stilul direct, lipsit de ornamente, adaptat setului de actori, care îmbracă un epic a cărui complexitate depășește așteptările. Umorul, ironia, anedocticul, replicile-sentință și dialogurile memorabile se brodează în marginea unei scrieri sobre ca și conținut.”

Dan Romaşcanu: Carte: Ioan T. Morar – Sarbatoarea corturilor (Blog)

„Talentul de portretist al lui Ioan T. Morar este incontestabil…”

Criticile bloggerului din articol sînt infirmate de autor astfel: „Omul recunoaşte că nu a înţeles toată cartea şi că nu-l interesează credinţa. Şi dacă nu a înţeles, cîrcoteşte. Înainte de a publica romanul l-am dat spre lectură unor oameni din Israel, unul întors, altul care e acolo. Şi mi-au spus că au recunoscut atmosfera, tipologia umană. Plus că eu am fost de patru ori în israel. :)”

Interviuri

LaPunkt

„„Sărbătoarea Corturilor” este un roman care-și trage din Biblie multă substanță, personajele sînt niște credincioși care rătăcesc în funcție de interpretări momentane ale textului sacru.”

Formula AS

„E un roman în care se vor regăsi, cu si­­guranţă, toţi cei care au avut căutări în zona spi­ri­tuală.”

BookHub

„Este un roman despre credință și erezie, despre fragilitatea credinței, despre prietenie. Apoi, despre statutul de minoritar, despre persecuțiile religioase și, apoi, da, despre turnătorie.”

Weekend Adevărul

„Dacă pentru mulţi călătoria este mai importantă decât destinaţia, poate că, într-o oarecare măsură, căutarea lui Dumnezeu este mai spectaculoasă decât găsirea lui. Şi dacă vom primi răspuns, şi dacă nu vom primi, asta se va întâmpla mult prea târziu ca să mai facem ceva.”

POZE de la lansare

Arad
Oradea
Bucureşti

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Căl(c)ătorul în ale credinței: un itinerar – Ghiţă Mocan

Nu doar în navigație se face periplu. Nu doar marinarii acostează – după o alchimie doar de ei știută – de la un port la altul. Și căutătorii în ale credinței fac la fel. Sufletul omului însetează mereu și se mulțumește greu cu aerul lehuz al propriei confesiuni. Noutatea face parte din năzuințele lui inerente, deși nu întotdeauna conduce spre cele mai corecte destinații. Acest neastâmpăr spiritual îl resimțim fiecare dintre noi, dar ne comportăm într-un mod diferit. Încorsetările confesionale ni le tratăm variat, le transcendem prin lecturi și contexte mai mult sau mai puțin publice. Dincolo de toate acestea, un lucru este cert: fiecare om ce-și ia în serios credința, ce-și trăiește plenar propria viață devoțională se va lovi de aceste limitări inerente.

Cam acesta e subiectul romanului Sărbătoarea corturilor, scris de Ioan T. Morar și publicat anul acesta la editura Polirom (Iași). Personajul principal este Corneliu, iar acțiunea are loc de-a lungul unui deceniu: ultimii ani ai comunismului, primii ani ai democrației românești. Locația: Aradul și împrejurimile. Confesiunile vizate: baptistă, penticostală, adventistă (în această ordine). Corneliu și colegii săi vor depăși însă spațiul creștin, ajungând în cele din urmă adepți ai cultului mozaic. Și asta nu de formă, ci devotați până la circumcizie. Grupul – așa cum apare de-a lungul narațiunii – este compus din 13 oameni de vârste și pregătiri diferite, dar care urmează toți (aproximativ) același traseu spiritual. Ideologul întregii acțiuni este Jac (de la Iacob), un pasionat de muzică și spiritualitate, maestrul care-și povățuiește ucenicii cu subtilitate. Se remarcă și Beni cel atotștiutor, bunul prieten al lui Corneliu. El este un fel de teoretician al întregului fenomen, omul care, deși nu are studii superioare, emite cele mai interesante teorii teologice. Acest triumvirat – Jac, Beni și Corneliu – țese pânza narativă a romanului, punând laolaltă întâmplări dintre cele mai interesante și conversații suculente.

Nu-mi propun să povestesc întreaga acțiune. Acest deliciu trebuie să-l guste cititorul în ritmul și după vrerea lui. În ce mă privește, Corneliu mi-a lăsat impresia unui personaj angoasat, străfulgerat de drame interioare și exterioare, năpădit de dileme insondabile. Om cu studii superioare (era inginer), într-o continuă căutare spirituală, înfometat de autentic, el traversează cadre dintre cele mai diverse și are parte de trăiri copleșitoare.

Confesionalismului rigid

Corespunde perioadei baptiste, pe care l-am putea considera un spațiu inițiatic. Corneliu se integrează ca orice tânăr evanghelic: participă la programele bisericii, cântă în orchestră și în cor, ba chiar devine membru într-un grup muzical (care devine mai târziu Grupul). Precum prietenii săi, Corneliu se conformează acceptabil vieții de biserică, ba chiar are momente de satisfacție și reverie. Înțelege care sunt valorile evanghelice, le aplică în bună măsură și devine parte din comunitatea. Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar – Teofil Stanciu

Baptiștii, penticostalii și adventiștii români („pocăiții”) au motive să citească această carte, dar și să-i mulțumească autorului pentru că îi aduce în prim-planul cultural într-o lumină binevoitoare.

Personajul-narator din perspectiva căruia este relatată povestea vorbește ca un adevărat insider, iar meritul îi aparține, evident, autorului. Nu doar că surprinde elemente de atmosferă din anii comunismului din bisericile (neo)protestante, dar cunoaște jargonul, cunoaște dedesubturi, știe care sunt rânduielile, știe care sunt diferențele de interpretare dintre baptiști și penticostali, poate urmări un traseu teologic al personajelor – chiar dacă nu neapărat foarte detaliat.

Una peste alta, Cornel(ius) este o voce credibilă, calificată. Deși nu cunosc detaliile vieții duble de informator, ceea ce am aflat din lecturi accidentale, din mărturii ale unor oameni care au fost turnați sau din legende despre acele vremuri, iarăși îl fac pe Cornel o voce autorizată. El este turnătorul ajuns la vârsta confesiunilor, „vânzătorul” recrutat dintre membri.

Dacă ar fi să compar cu atmosfera din Cum să uiți o femeie, a lui Dan Lungu, aș zice că, cel puțin până în acest punct, Sărbătoarea Corturilor dă impresia de relatare a unui inițiat, pe când perspectiva personajului creat de Dan Lungu este una exterioară, curioasă, descriptivă. Ioan T. Morar propune, de fapt, un personaj introspectiv, care pendulează între narațiune și examinare de sine, dar pe un fundal puternic marcat de limbajul, clișeele, mărcile identitare, obiceiurile și excentricitățile comunităților baptiste, penticostale sau adventiste.

Cred că mulți „pocăiți” de vârsta a 2-a și a 3-a se vor regăsi în scene și situații din carte (mai ales cei din vestul țării, fiindcă prima parte a acțiunii se petrece în Arad). De pildă, fanfariștii care cântau și în biserică, și la „defilarea” de partid, mai ales în fanfara CFR-ului (în a armatei era mai greu de pătruns pe atunci). Sau legalismul dur al bătrânilor penticostali – care se rădeau în cap și nu purtau cravată.

Și anumite nume reale care apar în carte s-ar putea să stârnească interes: Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu