Ce se poate înțelege din discursul pastorului Viorel Iuga – Teofil Stanciu

În mesajul public al pastorului Viorel Iuga sunt câteva probleme care merită luate în discuție. În primul rând, este foarte greu de stabilit în numele cui vorbește președintele Cultului Baptist. Dacă vorbește doar în numele acestei organizații, atunci, din punct de vedere tehnic, reprezintă o minoritate religioasă aproape neglijabilă pentru termenii categorici în care e formulat mesajul. Într-adevăr, s-a dovedit că evanghelicii se pot mobiliza ca să devină vizibili, dar nu și ca să devină decisivi pentru o decizie politică în România. N-aș exclude cu totul o astfel de posibilitate, dar deocamdată nu avem vreun precedent.

În orice caz, chiar dacă s-ar limita să vorbească în numele cultului pe care-l conduce dumnealui, cunosc suficient de mulți baptiști care nici plătiți nu s-ar prezenta la urne, iar de votat (cei care vor să voteze), adesea votează așa cum îi taie capul sau le dictează inima. Și cred că e bine că-i așa. Îmi sunt încă foarte proaspete în minte ciorovăielile frățești (inclusiv cu argumente teologice și morale) pro și contra Băsescu, pro și contra Crin, pro și contra Geoană, pro și contra Iohannis. Îmi amintesc cum prin unele biserici baptiste se perindau useliști și erau recomandați ca opțiuni valide (teologic) poporului credincios, iar în alte biserici același statul îl aveau contracandidații pedeliști.

Și poate n-ar fi lipsit de interes să amintim că, înainte de alegeri, nu Iohannis a fost să viziteze o instituție baptistă de învățământ superior, fapt ce poate fi interpretat în fel și chip. Iar cel care a fost într-o astfel de vizită nu susține valorile tradiționale (decât cel mult din oportunism). Așa că nici nu mi-ar trece prin gând că baptiștii pot fi convinși să voteze toți, obedient, pentru sau împotriva unui anumit candidat.

Tot în ce privește cultul, în documentele oficiale, nu există vreo distincție făcută între căsătorie civilă și căsătorie religioasă, iar cea religioasă este considerată un „serviciu special”.

Dacă vorbește în numele valorilor creștine, atunci inclusiv acest discurs ar trebui să le conțină. Or amenințarea cu votul ține de strategii politice – e, la limită, o tentativă de manipulare –, nu de principii biblice sau morale.

În numele poporului român creștin sigur nu poate vorbi (chiar dacă s-ar putea deduce așa ceva din text), deoarece baptiștii rebotează toți convertiții care provin din biserica majoritară, ceea ce ar putea însemna că nu prea recunosc, în realitate, „creștinismul” ortodocșilor. Și, dacă e să considerăm că limbajul comun conține niște locuri comune ale gândirii, atunci sintagme precum „creștini doar cu numele”, „țară declarată creștină”, „necreștini”, „nepocăiți”, „necredincioși” – aplicate ortodocșilor cu regularitate denotă convingerile pe care le împărtășesc mulți dintre baptiști și dintre evanghelici în general.

În paranteză fie spus, dacă ai fi luat un baptist sau penticostal la întâmplare și să-l întrebi dacă crede că România este, așa cum sugerează recensămintele, o țară majoritar creștină, aveai mari șanse să obții un răspuns cam în același ton cu etichetele menționate mai sus.

Dacă pastorul Viorel Iuga vrea să vorbească în numele lui Dumnezeu, să transmită ceva similar unui mesaj profetic, atunci avem o problemă de ordin… istoric: ba da, Dumnezeu a permis multor lideri să tacă (atunci când ar fi fost poate mai bine să vorbească), să ia decizii imorale (fapt care se întâmplă mereu și în zilele noastre, inclusiv în contexte eclesiale), să comită atrocități inimaginabile (Mao, Lenin, Pol-Pot, Hitler, Gheorghiu-Dej, Beria, Horty și câți să mai adăugăm la această listă?). Nu vor fi întinat aceștia universul cu ororile comise?

Iar dacă, așa cum ar putea sugera mesajul, există o oarecare fraternizare implicită cu bisericile tradiționale, ne-am putea aminti că pe la cârma lor s-au perindat și personaje cu o prestație mai mult decât stânjenitoare: Borgia e poate cel mai notoriu caz. Deci multe a îngăduit Dumnezeu și poate că pentru multe ne-ar plăcea să-l luăm la întrebări.

Iarăși, dacă încearcă să coaguleze prin acest mesaj grupările creștine morale, cred că demersul este hazardat, pentru că e foarte improbabil ca majoritarii ortodocși să accepte să se încoloneze în spatele unui lider baptist, fie el și foarte vocal.

În numele „cetățenilor acestei țări” e inutil să vorbești pentru că, totuși, realitatea spune cu totul altceva decât vrea liderul baptist să argumenteze. Realitatea spune că cetățenii, dimpotrivă, permit extrem de multe și sancționează mult prea puțin. Realitatea spune că între abstenteismul de la vot și credulitate oarbă se poate întâmpla orice, inclusiv ca pușcăriașii să fie aleși primari sau hoții și criminalii să fie aleși în parlament. Și tot realitatea spune că 3 milioane au votat într-un fel, dar alți 16-17 milioane nu au votat…

O problemă de altă natură o reprezintă evaluarea în funcție de un singur criteriu moral. Atitudinea față de familie nu este singura valoare creștină. În plus, inclusiv mai-marii baptiști și penticostali pot fi chestionați pentru indiferența cu care tratează marșurile pentru viață, din fiecare primăvară, unde se militează împotriva avortului – care, printre evanghelici, e considerat crimă. Ei își trimit numai aghiotanți, locțiitori, doar ca să fie acolo și un „reprezentant” din partea cultului, dar nu se prezintă în persoană decât la evenimente importante. Deci există probleme de consecvență chiar și aici, exact la valorile morale creștine pe care liderii le apără și le promovează doar selectiv.

Apoi, există și crimele regimului Iliescu împotriva cărora nu știu să fi protestat cu aceeași vehemență oameni din conducerea cultelor evanghelice – cu toate că și acestea s-au comis prin „încălcarea” sau „bătaia de joc” a „valorilor noastre”. Mai putem adăuga aici și corupția care macină țara de un sfert de veac (de când evanghelicii se exprimă liber), fără ca, în aparență, să devină un subiect de indignare publică a liderilor și comunităților.

Ceea ce spune totuși acest mesaj (în serial) este că există o limită a suportabilității la care sunt sensibili liderii evanghelici. Se pare că subiectul cel mai sensibil este, deocamdată, familia. De fapt, nu este vorba despre moravuri și țară, cât este vorba despre valorile familiei tradiționale. Și nu sunt vizate toate valorile în general, ci doar rezervarea statutului de soți pentru căsătoriile heterosexuale.

La nivel retoric, discursul este caracterizat de un ton virulent. Este o strategie care a mai fost încercată în mediul evanghelic românesc ca modalitate de atragere a atenției asupra unor teme de interes. Ziarele (în special Adevărul) preiau astfel de poziționări pentru că aduc trafic, nu neapărat pentru că le-ar agrea.

Apoi, chiar dacă la prima vedere s-ar putea să luăm de bună, sinceritatea pe care o invocă pastorul Iuga nu este niciodată o virtute în sine. Nici în general, nici cazul particular al creștinismului. Doar pusă în contextul potrivit devine virtute. A fi sincer nu înseamnă neapărat a spune adevărul sau a fi în slujba adevărului. Sunt destule situații (iar rețelele sociale abundă de exemple) când oamenii sinceri debitează prăpăstii înfiorătoare.

Se mai poate suspecta aici și un import american, unde „majoritatea morală” avea (și poate încă mai are) o influență asupra felului în care își construiau candidații discursurile. Dar e destul de neclar dacă cei 3 milioane care susțin, pe semnătură, familia tradițională sunt dispuși să se angajeze în demersuri precum cele propuse de pastorul Iuga. Reacțiile negative ar sugera că sunt oameni care fac foarte clar distincția între susținerea declarată a familiei tradiționale și discursurile personalităților publice care se vor purtători de cuvânt ocazionali ai demersului.

Concluzionând, avem un discurs care se dorește foarte tranșant, formulat cel mai probabil în numele valorilor morale creștine tradiționale (însă folosindu-se de un ambiguu „noi), în care „argumentele” forte sunt amenințări cu retragerea sprijinului (iarăși mai mult decât incert!) pe care acești „noi” l-ar fi dat actualului președinte.

Iar în subtext se poate citi ideea că abia când s-a ajuns la periclitarea valorilor morale ale familiei, liderii evanghelici români au început să reacționeze – interpretare pe care și cazul Bodnariu o susține. Acesta ar putea fi semnul că s-a atins un punct critic, o graniță fundamentală, după cum la fel de bine ar putea fi semnul că reacțiile publice ale liderilor evanghelici împotriva degradării morale a nației au început să apară foarte târziu, iar definiția familiei pare o ultimă redută.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s